- Un candidat-surpriză şi o contestaţie la concursurile organizate de Consiliul Judeţean
Reprezentanţii Consiliului Judeţean au publicat, ieri, numele candidaţilor pentru concursul la funcţiile de director a două dintre cele trei instituţii de cultură aflate în subordine. Este vorba despre Biblioteca „V. Voiculescu” şi Teatrul „G. Ciprian”, urmând ca, până la sfârşitul săptămânii, să se facă publice şi numele candidaţilor pentru conducerea Muzeului Judeţean.
Pentru fotoliul de director al Bibliotecii Judeţene şi-au depus candidatura Sorin Burlacu (fost director al instituţiei timp de zece ani) şi Iulia Irimia (bibliotecar la Secţia pentru Copii). Potrivit informaţiilor publicate de Consiliul Judeţean, Sorin Burlacu „nu îndeplineşte condiţiile de studii solicitate”. Astfel, în cursă rămâne doar Iulia Irimia.
Contestaţie depusă la Consiliul Judeţean
Întrebat cum comentează respingerea dosarului său, atât timp cât a putut ocupa funcţia de director al Bibliotecii Judeţene timp de zece ani şi face parte din Biroul Executiv al Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Sorin Burlacu a declarat că a depus deja o contestaţie la Consiliul Judeţean.
„Conform Legii 189, care face referire la instituţiile de cultură, directorul trebuie să aibă studii în domeniul în care instituţia desfăşoară activitatea. Eu am absolvit Facultatea de Biblioteconomie care se încadrează în cadrul Ştiinţelor Comunicării. La acest concurs au cerut însă studii de Filologie, care nu au legătură cu Biblioteconomia. Am făcut o adresă acum o săptămână la Consiliul Judeţean, semnalând că nu se respectă legea. Încă nu am primit răspuns. Au totuşi la dispoziţie 30 de zile din punct de vedere legal. Eu aştept răspuns şi mă gândesc inclusiv să îi dau în judecată. La fel s-a întâmplat acum un an şi la Bacău”, a declarat Sorin Burlacu.
Actorul Cristian Şofron, candidatul surpriză
În cursa pentru conducerea Teatrului „G. Ciprian” avem un candidat surpriză, din afara judeţului. Este vorba despre actorul Teatrului NOTTARA, Cristian Şofron, cel care va concura împotriva actualului director al teatrului buzoian, Gina Chivulescu.
Cristian Şofron a fost unul dintre actorii care au debutat pe marile ecrane de la o vârstă fragedă, în cazul său la 13 ani, în anul 1971, în filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“, în regia lui Sergiu Nicolaescu. A fost apoi distribuit în „Cu mâinile curate” (1972) şi mai târziu în „Toate pânzele sus” (1977). În vârstă de 59 de ani, Şofron este vicepreşedinte al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Actorul a făcut parte din distribuţia a două spectacole ale teatrului buzoian: ,,Ah, Bacalaureatul“ (Anul 1998), ,,Capul de Răţoi“ (Anul, 2004, regia Răzvan Dincă)
Cum se vor desfăşura concursurile
De ani buni, posturile de director din instituţiile subordonate Consiliului Judeţean sunt ocupate prin delegaţie, fapt pentru care conducerea CJ a anunţat că vrea să pună capăt acestei situaţii.
Potrivit informaţiilor publice, atât în cazul Bibliotecii Judeţene, cât şi al Teatrului „G. Ciprian”, concursul va continua pe data de 5 aprilie cu proba de prezentare a proiectelor de management, iar pe 10 aprilie, cu susţinerea proiectelor de management în cadrul unui interviu înregistrat video.