Coincidenţă sau nu, toate accidentele produse în cursul zilei de marţi au avut la bază aceeaşi cauză şi anume neacordarea de prioritate, fie la pătrunderea în intersecţii, fie la schimbarea benzii de mers. Conform superstiţiei care spune că marţea sunt trei ceasuri rele, în cursul acestei zile au avut loc trei accidente de circulaţie, în urma cărora patru persoane au ajuns la spital.
Coincidenţă sau nu, toate accidentele produse în cursul zilei de marţi au avut la bază aceeaşi cauză şi anume neacordarea de prioritate, fie la pătrunderea în intersecţii, fie la schimbarea benzii de mers. Conform superstiţiei care spune că marţea sunt trei ceasuri rele, în cursul acestei zile au avut loc trei accidente de circulaţie, în urma cărora patru persoane au ajuns la spital. După cum au stabilit ulterior poliţiştii care s-au deplasat la cele trei accidente în vederea efectuării cercetărilor, cauza principală în toate cele trei cazuri a constituit-o neacordarea de prioritate, abatere destul de des întâlnită în rândul şoferilor buzoieni.
Primul accident s-a produs la intersecţia străzilor Aleea Industriei şi D. Filipescu, unde un autoturism care venea de pe Aleea Industriei, drum fără prioritate, a virat pentru a intra pe strada D. Filipescu, fără a acorda prioritate altui autoturism care venea regulamentar de pe drumul prioritar. Cele două vehicule s-au ciocnit în mijlocul intersecţiei, în urma impactului fiind rănită o pasageră din cea de-a doua maşină. Aceasta a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri, fără a fi nevoie să rămână internată.
La câteva ore, un accident tras parcă la indigo s-a produs în intersecţia străzii Victoriei cu Tudor Vladimirescu. Aici, o şoferiţă de 50 de ani nu a acordat prioritate în timp ce ieşea de pe strada Victoriei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care pătrunsese în acelaşi moment în intersecţie, venind de pe drumul cu prioritate. Şi în acest caz, accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unei tinere aflate la volanul maşinii care circula regulamentar, aceasta ajungând de asemenea la spital şi primind îngrijiri.
În fine, ultimul accident din seria celor trei s-a produs aproape de miezul nopţii pe bulevardul Unirii, unde un vrâncean aflat în tranzit a schimbat banda de mers fără să se asigure în prealabil şi fără a vedea astfel că din spate se apropia un alt autovehicul. I-a tăiat calea şi a fost astfel acroşat de celălalt autoturism. În urma accidentului, ambii conducători auto au fost răniţi, fiind ulterior internaţi la Spitalul Judeţean.
În toate cele trei cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.