Accident pe Șoseaua de Centură cu trei mașini implicate

Un accident în lanț cu trei mașini implicate a avut loc în această dimineață în zona Fabricii de Bere, pe șoseaua de centură a municipiului Buzău, în urma căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din primele informații, o șoferiță de 40 de ani, aflată la volanului unui VW, a vrut să vireze stânga spre benzinăria de la baza podului. În spatele mașinii se afla oprit un autoturism Ford, cu număr de Bacău. Manevra a fost observată însă prea târziu de șoferul unei autoutilitare de Harghita, un bărbat de 46 de ani din Odorheiu Secuiesc, care a izbit puternic în spate Fordul, proiectându-l apoi în VW. În urma impactului, persoanele aflate în mașina de Bacău, printre care și șoferul în vârstă de 37 de ani, au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.