* Un Logan s-a dat peste cap şi a luat foc, după ce s-a ciocnit frontal cu un camion plin cu Pepsi
* Un Logan s-a dat peste cap şi a luat foc, după ce s-a ciocnit frontal cu un camion plin cu Pepsi
Misiune complexă pentru echipele de intervenţie de la Poliţie, Pompieri, Descarcerare şi Ambulanţă, solicitate ieri dimineaţă la un grav accident de circulaţie produs pe DN2 E85, între localităţile Spătaru şi Costeşti. Puţin după ora 9.00, un autoturism Logan, condus cu viteză de un băcăuan imprudent a intrat în plin într-un TIR, forţa impactului aruncându-l în afara carosabilului, unde s-a rostogolit şi a luat foc, în timp ce camionul a zburat de asemenea de pe şosea, pe cealaltă parte a drumului.
Din fericire ambii şoferi au scăpat cu viaţă, singurul care a ajuns la spital fiind Andrei Dabija, de 22 de ani, cel care se afla la volanul Loganului.
Acesta venea ieri dimineaţă dinspre Bacău, oraşul său natal, gonind către Bucureşti, puţin după ora 9 ajungând aproape de Buzău, între localităţile Spătaru şi Costeşti. Se pare că se grăbea să ajungă la destinaţie, aşa că a lăsat la o parte orice urmă de prudenţă şi s-a angajat în depăşirea hazardată a câtorva maşini care se deplasau în faţa sa. În acest timp, din sens opus veneau două camioane încărcate cu Pepsi, care se îndreptau către Bacău, şoferul Loganului pătrunzând pe contrasens şi observându-le prea târziu. Impactul a fost imposibil de evitat, chiar dacă şoferul primului camion din coloană a tras puternic de volan dreapta. Cele două vehicule s-au ciocnit frontal, din impact Loganul fiind aruncat în afara şoselei. Ieşit pe câmp, s-a rostogolit de câteva ori, motorul fiindu-i aruncat la câteva zeci de metri, iar benzina din rezervor scurgându-se pe iarba uscată. A fost de ajuns doar o scânteie pentru ca vegetaţia îmbibată cu combustibil să se aprindă, flăcările cuprinzând şi maşina în care şoferul rămăsese încarcerat.
Tot în urma impactului şi ca urmare a încercării şoferului de a evita coliziunea frontală, camionul care transporta baxuri de Pepsi a pătruns cu roţile din dreapta pe o movilă de pământ, ce a acţionat ca o trambulină, vehiculul zburând pur şi simplu prin aer şi aterizând într-un şanţ de pe câmp, răsturnat pe o parte.
Imediat, ceilalţi şoferi aflaţi în trafic au sărit cu extinctoarele pentru a stinge incendiul izbucnit, totodată fiind chemaţi la faţa locului pompierii, poliţiştii, şi echipaje de la descarcerare şi Ambulanţă. Pompierii au reuşit să stingă focul în câteva minute, facilitând intervenţia colegilor de la descarcerare, care au eliberat trupul şoferului din Logan fiind preluat de ambulanţă si transportat la spital cu multiple traumatisme.
De cealaltă parte, Marius Dorobanţu, conducătorul TIR-ului, a scăpat teafăr şi a putut fi audiat de poliţişti.
Din primele verificări efectuate de aceştia, vina îi aparţine băcăuanului, care nu a adaptat viteza şi nu s-a asigurat suficient la efectuarea depăşirii.
Timp de mai bine de o oră şi jumătate, traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate, fiind restricţionat pe timpul intervenţiei, pompierilor şi pe timpul cercetării la faţa locului efectuate de poliţişti.
{loadposition zgalerie2871}