În această dimineață, DN 2 E85, în localitatea Mărăcineni, a avut loc un accident grav, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz de transport persoane.
Mașinile implicate în accident circulau pe acceași direcție de mers, la un moment dat șoferul autoturismului a făcut o manevră imprudentă, vrând să treacă de pe banda 1 pe banda 2, izbindu-se de microbuzul care transporta călători pe ruta București- Focșani, totodată fiind lovită și o mașină din parcare.
Din accidentul care s-a produs în fața reprezentanței Nissan au rezultat 7 victime, dintre care 6 rănite ușor și una în stare gravă, toate fiind transportate la Spitalul Județean Buzău, pentru investigații. Persoanele rănite în accident prezentau traumatisme craniene și toracice, majoritatea pierzându-și cunoștința în momentul impactului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.