Prefectul Carmen Ichim şi-a asumat, ieri, riscul de a fi în situaţia să plătească daune, în valoare de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere până la ducerea la îndeplinire a obligaţiei, pentru nepunerea în posesie a unor suprafeţe de teren, după ce a cerut Comisiei Judeţene de Fond Funciar să nu aprobe restituirea a peste 4.000 de hectare pădure către Academia Română. Cererea prefectului a primit girul respectivei comisii, care a respins restituirea unei suprafeţe restante, de 4.457 de hectare de pădure, forului academic.
În anul 2007, Academia Română a obţinut, în justiţie, reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 18.000 de hectare de pădure pe raza comunelor Nehoiu, Siriu şi Gura Teghii. Cu toate acestea, Academiei Române nu i s-au restituit decât aproximativ 13.000 de hectare, întrucât restul suprafeţei fusese retrocedată Obştii Moşnenilor Buzoieni. Pentru reîntregirea suprafeţei de pădure a Academiei Române, Comisia Locală Siriu a identificat o suprafaţă de 4.457 de hectare, care, însă se află în domeniul public al statului şi, din această cauză, nu poate fi astfel retrocedată.
Directorul Romsilva Buzău, Cornel Pitiş, prezent la lucrările Comisiei Judeţene de Fond Funciar, a explicat membrilor acesteia că suprafaţa respectivă a aparţinut dintotdeauna statului român şi că Academia Română nu are niciun drept pentru a primi acea suprafaţă. Mai mult, Pitiş a spus, citat de Observatorul Buzoian, că solicitarea Academiei ar fi făcută de un fost angajat al Romsilva care cunoaşte calitatea pădurii de pe acel amplasament.
Ulterior, la propunerea prefectului Carmen Ichim, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a votat, în unanimitate, împotriva retrocedării suprafeţei de 4.457 de hectare, pe motiv că aceasta se află în proprietatea publică a statului român.