Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean continuă să fie asaltată de bolnavi care s-ar putea trata prin intermediul medicilor de familie sau din ambulatoriul de specialitate.
Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean continuă să fie asaltată de bolnavi care s-ar putea trata prin intermediul medicilor de familie sau din ambulatoriul de specialitate, numărul celor care „abuzează” fiind în continuare de două ori mai mare decât al celor care au cu adevărat nevoie de serviciul de urgență.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU, Adriana Bratosin, în ultima săptămână „numai 273 dintre cele peste 900 de persoane prezentate la UPU au constituit cazuri de urgență medicală și necesitat internare, cele mai solicitate secții fiind ATI, Medicală, Neurologie și Diabet. Tot în această perioadă au fost internate și nouă cazuri sociale, care au suferit diferite forme de degerături. Deși se înregistrează o scădere a numărului de prezentări (în săptămâna precedentă au fost 1031), se menține constantă proporția dintre cazurile care au nevoie de îngrijiri de urgență (30,9 la sută) și cele care nu necesită consultație și tratament în UPU”.
Conducerea spitalului și medicii urgentiști continuă să atragă atenția asupra necesității înțelegerii faptului că apelul la UPU-SMURD al bolnavilor care nu constituie urgențe medicale pot întârzia intervenția în cazurile grave și pot chiar să împiedice salvarea unei vieți. În plus, Ministerul Sănătății ar putea institui în curând anumite taxe pentru cazurile care se prezintă nejustificat la UPU.