Gruparea din Crâng alături de conducerea orașului s-au străduit ca buzunarele fotbaliștilor din Crâng să nu fie tocmai goale înaintea Sărbătorilor Pascale. Astfel, jucătorii antrenați de Ion Viorel s-au
bucurat de o mică atenție înainte jocului cu Farul Constanța.
„Clubul și oficialitățile locale au făcut sacrificii pentru a ne achita cât de cât de restanțele pe care le avem față de jucători. Fiecare va pleca acasă de aceste sărbători cam cu 30 la sută din cât avem să le dăm, asta înseamnă între 3 și 8 milioane în funcție de salariu”, a declarat Ion Viorel, antrenor FC Gloria Buzău.
Arbitrajul slab ne-a costat accidentarea lui Agache
Brigada de arbitri condusă de centralul Lucian Rusandu a dat dovadă de clemență în jocul dintre Gloria Buzău și Farul Constanța. „Fluierașul” partidei l-a iertat pe „marinarul” Scărlătescu, după o intrare extrem de dură asupra buzoianului Agache, intervenție ce a dus și la înlocuirea imediată a jucătorului antrenat de Ion Viorel.
Ștefan Nanu, tehnicianul oaspeților a da dovadă de aroganță la finalul partidei, spunându-le jurnaliștilor care îl așteptau în zona mixtă să discute cu Rusandu (n.r. Centralul partidei) în locul său. „Degeaba contestă rezultatul și mai ales arbitrajul. Doi jucători meritau cartonașul roșu. Nu ați vrea să vedeți cum arată piciorul lui Agache, după o intrare care în mod cert nu a vizat balonul. Așa ceva nu se poate. Un arbitraj slab, prea îngăduitor. ștefan Nanu este prietenul meu. și dacă noi conduceam cu 4 – 0, tot găsea ceva de spus. Mă bucur pentru că a reușit să prindă finalul de joc pe banca tehnică și nu a mai plecat înainte de fluierul final”, Ion Viorel, antrenor FC Gloria Buzău.
Rezultate surpriză în prima rundă
Ion Viorel, antrenorul Gloriei Buzău a comentant la finalul partidei cu Farul Constanța și celelalte rezultate înregistrate în cadrul primei etape din ultima fază a campionatului ligii secunde. Prima dată, „Vioară” a fost întrebat de victoria formației Dunărea Galați, scor 3 la 0 pe terenul echipei Rapid Suceava: „Dunărea Galați este o echipa foarte bună domnilor! Au echipă de promovat. Tocmai din aceste motive și domnul Brașoveanu (n.r. Președinte Dunărea Galați) trage să se mărească seriile în liga secundă. În mod cert se vor lupta la promovare sezonul viitor”. Imediat a fost întrebat de rezultatul surprinzător din play-out, acolo unde SC Bacău, principala contracandidată a buzoienilor pentru ultimul loc în Top 6 a remizat cu liderul CSMS Iași, scor 1 la 1, în ciuda faptului că elevii lui Viorel Tănase au evoluat în 10 jucători încă din minutul 10 al confruntării disputate în Copou:„Domnul Prunea (n.r. președinte CSMS Iași) a vrut SC Bacău în play-off. Na, poftim domnule Prunea… Bacăul! Nu este o echipă rea Sport Club Bacău. A reușit în 10 inși să egaleze liderul chiar pe terenul acestuia. Nu este un lucru la îndemâna oricui”.
Giani Nedelcu – Caracter de „marinar”
Guralivi și lipsiți de orice urmă de bun simț. Așa pot fi catalogați conducătorii formației Farul Constanța, care la finalul partidei, în zona mixtă dintre vestiare „au sărit” la gâtul președintelui Dan Tulpan pe motive de arbitraj. După ce au înjurat arbitrii și formația din Crâng cum le-a venit la gură, Tulpan a căzut victima „conducătorilor” de la malul Mării Negre. Oficialul buzoian a încercat să aplaneze conflictul însă gesturile sale au fost interpretate greșit, ajungându-se la jigniri și amenințări. Oficialii constănțeni au dat dovadă de un vocabular extrem de complex, care ar face invidios orice concetățean de al nostru din cartierul Simileasca, totul culminând cu agresarea verbală a reprezentantului site-ului BuzăulSportiv.ro care a filmat o parte din inccidentele cărora „marinarii” le-au fost protagoniști imediat după fluierul final.
Conferința de presă a tehnicianului Ion Viorel, precum și inccidentele de la finalul partidei pot fi urmărite în format video pe site-ul www.buzaulsportiv.ro / www.buzaul-sportiv.ro