* Victima a supravieţuit graţie faptului că a fost supusă imediat unei intervenţii chirurgicale
Un localnic din satul Lanuri a văzut moartea cu ochii după ce a ieşit să bea câteva pahare în compania unui consătean, şueta de la barul din sat încheindu-se cu vărsare de sânge după ce spiritele s-au încins în urma unei discuţii în contradictoriu între cei doi.
* Victima a supravieţuit graţie faptului că a fost supusă imediat unei intervenţii chirurgicale
Un localnic din satul Lanuri a văzut moartea cu ochii după ce a ieşit să bea câteva pahare în compania unui consătean, şueta de la barul din sat încheindu-se cu vărsare de sânge după ce spiritele s-au încins în urma unei discuţii în contradictoriu între cei doi.
Ilie Negoşescu era prieten cu victima de ani buni, obişnuind să-şi încheie deseori ziua de lucru împreună, în faţa unui pahar de tărie. La fel de des se întâmpla şi să întreacă măsura, ajungând amândoi acasă pe patru cărări, însă a doua zi o luau de la capăt, neputându-se lipsi de tabietul lor.
Aşa au făcut şi în seara fatidică, atunci când s-au întâlnit, ca de obicei, la birt şi au luat loc la masa preferată. Au început să discute de una, de alta, până când au ajuns la un subiect asupra căruia nu au căzut de acord. Amândoi erau încălziţi de alcool, aşa că discuţia a degenerat, iar spiritele s-au încins, cei doi amici de pahar ajungând să se certe. Inevitabil, s-a ajuns apoi la vorbe grele aruncate de ambele părţi, iar când cei doi au fost pe punctul de a se încăiera, barmanul i-a poftit afară, întrucât nu dorea scandal în incintă. Aerul rece al serii nu i-a calmat pe cei doi consăteni, ci, din contră, i-a înrăit şi mai tare, aceştia luându-se la bătaie. Timp de câteva minute şi-au împărţit cu generozitate pumni şi picioare până când, la un moment dat, Ilie Negoşescu şi-a amintit că avea un cuţit prins la cingătoare. După o avalanşă de pumni venită din partea adversarului, acesta a văzut roşu înaintea ochilor, aşa că a scos cuţitul şi l-a tăiat la gât fără să clipească pe consăteanul său.
Sângele a început să ţ#şnească din plaga destul de adâncă, un martor al evenimentului sunând imediat la 112 şi solicitând de urgenţă o ambulanţă. Alţi consăteni s-au chinuit să-i oprească victimei hemoragia, legându-i mai multe cârpe peste tăietura de la gât, bărbatul fiind în final luat de ambulanţă şi transportat la spitalul din Râmnicu Sărat. Aici a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale, legiştii urmând a stabili dacă leziunea suferită i-a pus viaţa în pericol, caz în care agresorul ar putea fi acuzat de tentativă de omor.