Lumea medicală buzoiană este în doliu, după ce liderul Sindicatului Sanitas, Mariana Munteanu, a încetat din viață ieri, în cursul dimineții.
Șefa Sanitas Buzău a trecut printr-o intervenție chirurgicală la Spitalul Pantelimon din Capitală, prin care i s-a montat o proteză de șold. Din nefericire, după operație au intervenit complicații, Mariana Munteanu suferind o embolie pulmonară care s-a dovedit fatală.
Mariana Munteanu avea 60 de ani și lucra ca asistent medical în cadrul Secției Medicină Legală a Spitalului Județean de Urgență Buzău. A fost unul dintre cei mai vechi lideri sindicali buzoieni, fiind la conducerea Sanitas încă de la înființarea acestei organizații sindicale, membrii acesteia oferindu-i votul de încredere mandat după mandat.
De asemenea, a fost consilier județean PSD în legislatura 2008 – 2012 și a făcut parte din Comisia pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, culte, protecție socială, sportive și turism din Consiliul Județean Buzău.