Tudor Postelnicu, fost şef al Securităţii ceauşiste şi ministru de Interne până pe 22 decembrie 1989, a murit sâmbătă, pe un pat al Spitalului Militar Central, în urma unor grave afecţiuni respiratorii. El a fost prim-secretar al Comitetului Judeţean Buzău al Partidului Comunist Român între anii 1971 şi 1976, şi a condus Departamentul Securităţii Statului în perioada 1978-1987.
Rampa de lansare a lui Tudor Postelnicu a fost tocmai funcţia de prim-secretar la Buzău, care a coincis cu perioada în care mezinul cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, Nicu, a făcut armata la unitatea de aviaţie de la Boboc. În acea perioadă, Tudor Postelnicu şi Nicu Ceauşescu au devenit mai mult decât tovarăşi, iar astfel primul a intrat în graţiile familiei prezidenţiale, pentru că „i-a asigurat un trai şi un anturaj feminin corespunzător“ mezinului dictatorilor.
Istoricii locali spun că mandatul lui Tudor Postelnicu în fruntea judeţului nu a lăsat mari urme în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială, singura realizare a perioadei fiind amenjarea stadionului Gloria şi a bazei sportive din jurul acestuia, o contribuţie însemnată având-o, însă, şi primarul Gheorghe Milu. ”Stadionul a fost construit construit între anii 1973 şi 1984. Tudor Postelnicu a dat dispoziţie diverselor întreprinderi ale Buzăului să contribuie fiecare cu materialele pe care le fabricau la vremea aceea. Le spunea «Tu aduci cimentul, tu aduci fierul beton, tu aduci lemnăria>. Acolo a fost un fel de muncă patriotică. Până în 1984 au mai realizat diverse îmbunătăţiri”, susţine istoricul Valeriu Nicolescu.
După perioada în care a stat la Buzău, Tudor Postelnicu s-a remarcat în anul 1977 când a făcut parte din comandamentul de reprimare a grevei minerilor din Valea Jiului. La scurt timp, în anul 1978, a fost numit şef al Departamentului Securităţii Statului, iar din 1987 şi până la 22 decembrie 1989 a fost ministru de Interne şi membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Cine a fost Postelnicu
Tudor Postelnicu s-a născut la 23 noiembrie 1931 în comuna Proviţa de Sus, regiunea Ploieşti, într-o familie cu venituri modeste. A fost cel mai mare dintre cei trei copii ai familiei şi a fost afectat de situaţia materială a familiei, mai ales după anul 1940, când tatăl său, sondorul în petrol Constantin Postelnicu, moare într-un accident de muncă. Mama, casnică, nu reuşeşte să-i ţină pe toţi cei trei fraţi în şcoală, aşa că Tudor renunţă la studii după şase clase elemntare. În toamna anului 1945, intră ucenic la Societatea „Creditul Miner“, unde lucrase şi tatăl său, şi obţine calificare de strungar. În paralel cu ucenicia, Postelnicu a absolvit şi patru clase şcoală industrială. Mediul muncitoresc în care învaţă strungăria (începând cu 1945) şi educaţia din şcoala industrială (1945-1949) îi conturează şi primele idei politice adolescentului Postelnicu. Se duce la sindicat (1945), apoi prestează diverse munci pentru Uniunea Tineretului Comunist (UTC, 1946), e ales responsabil organizatoric în UTC (1947) şi chiar secretar al organizaţiei, responsabil cu propaganda şi agitaţia pe uzină (Uzina 4 Moreni, 1949).
Va deveni prim-secretar al Comitetului raional UTM Câmpina (1954-1956), secretar al Comitetului regional UTM Ploeşti (1956-1959), adjunct al şefului Secţiei organizatorice şi membru al Biroului CC al UTM (1959-1964), instructor şi cadrul Secţiilor Organizaţii de Masă şi Organizatorică a CC al PMR/PCR (1964-1969), prim-secretar al comitetelor judeţene de partid Olt (1969-1971) şi Buzău (1971-1976). Ultimii ani de viaţă i-a trăit într-un apartament dintr-o zonă bună din Bucureşti, pe Calea Victoriei.
„Un dobitoc”
Postelnicu a rămas în istorie pentru afirmaţia „am fost un dobitoc“, rostită în faţa judecătorilor, în primul proces al comunismului, din ianuarie 1990.
La şedinţa din 17 decembrie a CC al PCR, a fost criticat împreună cu ministrul Apărării, Vasile Milea, pentru că nu au acţionat destul de ferm împotriva manifestanţilor din Timişoara. A luat parte şi la ultima şedinţă a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, desfăşurată în dimineaţa de 22 decembrie 1989 (în jurul orei 9,45), la puţin timp după sinuciderea generalului Vasile Milea. În timpul evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989, a fost arestat.
Pe 2 februarie 1990, a fost judecat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în cadrul lotului „CPEx” în „procesul celor patru”, în care au fost mai fost judecaţi alţi trei mari demnitari comunişti, Emil Bobu, Manea Mănescu şi Ion Dincă. Tudor Postelnicu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi privarea de unele drepturi civile. Au făcut recurs toţi, în afară de Ion Dincă. După recurs, i s-a schimbat încadrarea de la genocid la omor deosebit de grav, şi a rămas să execute 14 ani de închisoare. A făcut şapte ani de puşcărie şi a ieşit din închisoare în baza unui decret tot al lui Ceauşescu, rămas neabrogat în anii ’90. În timpul uneia din şedinţele publice ale procesului de la tribunal şi-a justificat deciziile şi acţiunile spunând: “Am fost un dobitoc”.
În 1991 a început cercetarea lui Tudor Postelnicu şi a fostului ministru de Interne Gheorghe Homoştean în “Dosarul Autobuzul”, care se referea la ucidera a trei tineri care, în 23 august 1981 – chiar de Ziua Naţională a României – sediul unui post de Miliţie din Timiş, de unde au sustras armament şi muniţie, iar a doua zi, înarmaţi fiind, i-au luat ostatici pe călătorii dintr-un autobuz care efectua o cursă locală. Ei cereau, în schimbul eliberării pasagerilor, bani şi paşapoarte pentru a putea părăsi România. Trupele de Securitate, din ordinul direct al lui Nicolae Ceauşescu, au intervenit în forţă, şi i-au omorât pe cei trei tineri, dar şi trei pasageri nevinovaţi. Rudele victimelor au cerut redeschiderea anchetei după 22 decembrie 1989, iar în 1994, instanţa militară a hotărât condamnarea lui Postelnicu, fost şef al Direcţiei Securităţii Statului, la şapte ani şi şase luni de închisoare. Parchetul Militar a făcut apel şi, la 30 decembrie 1997, Curtea Militară de Apel a dispus desfiinţarea sentinţei primei instanţe judecătoreşti şi l-a condamnat pe Postelnicu la 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. În total, Tudor Postelnicu a fost închis, pentru toate crimele comise, şapte ani.