A murit fostul inspector școlar Ion Cârlan

Fostul inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău, Ion Cârlan a încetat din viață, anunță ramnicpress.ro.

Profesor râmnicean care a avut pe mână foarte multe generații de elevi, în vârstă de  70 de ani a murit  din cauza unor afecțiuni medicale mai vechi.

        De-a lungul  carierei a ocupat funcția de director al Școlii Generale Nr.5 „Vasile Cristoforeanu” și a fost inspector general adjunct. Originar din satul tulcean C.A. Rosetti, profesorul Cârlan a predat în mai toate școlie din Râmnic încă din anul 1984. Din 1984 până în 1989 acesta a fost directorul Școlii Nr. 3, între 1991 și 1998 a fost director adjunct al Școlii Gimnaziale Vasile Cristoforeanu, iar între anii 2005 și 2006 a condus această unitate de învățământ.

         În perioada 2001 – 2005 profesorul de Istorie Ion Cîrlan s-a aflat și în funcția de inspector general adjunct al ISJ Buzău. Acesta a încetat din viață la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

         Trupul neînsuflețit al profesorului a fost depus la capela Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Râmnic, iar înmormântarea a avut loc duminică, 06.11 , la ora 12.00.