Fundaţia Academica „V. Voiculescu” continuă căutarea de tinere talente care nu au debutat editorial. Astfel, fundaţia, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană” şi Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, îi anunţă pe toţi cei interesaţi că pot deja trimite creaţiile pentru cea de a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară pentru Elevi şi Studenţi „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp”.

„Lucrările pentru concurs, constând în poezie, proză, eseu, maximum cinci pagini, redactate (dactilografiate) în câte trei exemplare, vor fi primite în formă exclusiv scrisă, prin poştă, până la data de 20 octombrie 2012, data poştei, pe adresa: Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, B-dul N. Bălcescu nr. 38, cod 120271, judeţul Buzău, cu menţiunea „Pentru Concursul <V. Voiculescu>”. Textele vor purta un motto, iar datele de identificare ale concurentului vor fi menţionate în alt plic, cu acelaşi motto, inclus în plicul mare”, a declarat publicistul Marin Ifrim, coordonatorul concursului.
Participă numai elevi şi studenţi care nu au debutat în volum individual. Juriul va fi alcătuit din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, numele acestora fiind prezentate după deliberare. Festivitatea de premiere va avea loc la data de 23 noiembrie 2012, ora 11.00, în aula Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”, laureaţii urmând a fi anunţaţi în timp util.