A fost adoptat modelul european de permis auto

            Odată intraţi în marea familie europeană, românii trebuie să-şi schimbe, după modelul Uniunii Eeropene, nu doar paşaportul, ci şi permisul de conducere auto. Astfel, în urma unui ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, forma, dimensiunile şi conţinutul noului model al acestui document au fost publicate în Monitorul Oficial al României din 28 iunie 2012.

            Caracteristicile fizice ale suportului modelului Uniunii Europene de permis de conducere sunt în conformitate cu standardele ISO 7810 şi ISO 7816-1, cu foarte multe elemente pentru prevenirea falsificării.

            Forma este dreptunghiulară (lăţime – 85,60 mm; înălţime – 53,98 mm; grosime – 0,76 mm), având aspectul unei cărţi de credit. Suportul este din policarbonat, iar personalizarea este realizată prin gravare cu laser.

Cuvintele „Model al Uniunii Europene“, precum şi denumirea „Permis de conducere” va fi tradusă în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, care se înscriu cu litere roz, pe fundal.

            Totodată, noul permis va cuprinde şi coduri privind problemele medicale ale conducătorului auto (în plus faţă de cele actuale), adaptări ale vehiculului, precum şi indicaţii privind conducătorul auto în cazul în care acesta este deţinător de certificat de competenţă profesională care îndeplineşte obligaţia de aptitudine profesională prevăzută în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European.

            Adaptările vehiculului în cazul şoferilor cu handicap vor fi specificate şi ele pe noul permis care se va elibera începând cu luna ianuarie. De pildă, cutia de viteze adaptată, pedala, ambreajul, acceleraţia şi dispozitivele speciale vor fi trecute în rubrica numită Coduri armonizate ale Uniunii Europene.