A crescut numărul turiştilor care au vizitat Buzăul

Numărul turiştilor care au vizitat judeţul Buzău, în luna august a acestui an, a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică.

Numărul turiştilor care au vizitat judeţul Buzău, în luna august a acestui an, a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică. Astfel, dacă în august 2010 numărul sosirilor în principalele structuri de primire turistică a fost de  6.120, în perioada similară din 2011 acestea au crescut la 6.633. Şi numărul de înnoptări din principalele tipuri de structuri de primire turistică a crescut în august 2011, ajungând la 24.734, faţă de 15.928, câte s-au înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

      În ceea ce priveşte indicele de cazare, acesta este cu 9 la sută mai mare în cea de-a opta lună a acestui an, comparativ cu 2010. Dacă anul trecut indicele de cazare era de 20,5 la sută, în august 2011 au fost ocupate 29,5 la sută din spaţiile de cazare din judeţul Buzău. Şi la nivel naţional, numărul sosirilor din principalele structuri de primire turistică au crescut de la 843.333 în august 2010, la 1.026.728 în aceeaşi lună din acest an.

      Numărul înnoptărilor, de asemenea, a crescut în cea de-a opta lună din 2011, înregistrându-se 3.121.770 de spaţii de cazare ocupate, comparativ cu 2.529.278, câte au fost înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

      Indicele de cazare la nivelul întregii ţări a crescut în august 2011 cu 4,2; astfel că dacă în cea de-a opta lună din 2010 acesta era de 35 la sută, anul acesta, în perioada similară, acesta a ajuns la 39,2 la sută.