Într-o singură lună, nu mai puţin de 23 de copii din judeţul Buzău au fost neglijaţi, abuzaţi sau, într-un fel sau altul, au avut de suferit din cauza celor care îi au sub îngrijire. Astfel, prin serviciul „Telefonul Copilului”, care funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău (D.G.A.S.P.C.), au fost înregistrate în total 37 de sesizări, care fac referire la 51 de copii.

23 dintre aceste cazuri au fost confirmate. Este vorba de nouă copii de sex masculin şi 14 de sex feminin, cei mai mulţi din mediul rural, 22 la număr, şi unul singur de la oraş. Sesizările au venit, în cele mai multe cazuri, din partea unor instituţii publice, dar au sunat să reclame comportamentul neglijent al unor părinţi şi medici, profesori sau simpli cetăţeni. „Am fost sesizaţi pentru 17 cazuri de neglijare. Pentru şase dintre copii s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă, iar ceilalţi 11 copii au ramas în mediul familial cu servicii de consiliere din partea D.G.A.S.P.C. Buzău şi monitorizare din partea autorităţilor locale”, ne-a declarat Roxana Kovacs, purtător de cuvânt în cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău.
Obiectul uneia dintre sesizările primite în luna mai la Telefonul Copilului a constituit o suspiciune de abuz sexual. Şi în acest caz, copilul a rămas în mediul familial, fiind sub stricta supraveghere a specialiştilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău. Pentru cinci copii au fost înregistrate situaţii de abuz fizic. Pentru aceştia s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă în cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău, cu servicii de consiliere din partea specialiştilor acestei instituţii.
De la începutul anului 2012, au fost confirmate nu mai puţin de 100 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare. O mare parte dintre acestea se referă la situaţii de neglijare medicală sau educaţională. Pentru aproape jumătate dintre copiii abuzaţi s-a dispus instituirea măsurii de protecţie specială în cadrul structurilor abilitate ale D.G.A.S.P.C. Buzău.