Dosarul care a produs teamă în rândul „greilor“ Buzăului, prin arestarea afaceristului Dorin Marinescu „Piticu“ şi cercetarea fostului judecător sindic de la Tribunalul Buzău Mihail-Gabriel Stănescu, s-a întors la DIICOT. Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au admis, săptămâna trecută, excepţia invocată de către Marinescu privind neregularitatea întocmirii rechizitoriului în ceea ce îl priveşte, cu referire la concordanţa dintre expunerea activităţilor infracţionale şi încadrarea în drept a acestora, şi a dispus înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Buzău, pentru ca în termen de cinci zile de la comunicare, procurorul să remedeaze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. De asemenea, instanţa a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor a două articole din Codul de procedură penală.
„În baza disp. art. 29 alin. 4 din Legea 47/1992, dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 342 şi ale art. 345 alin.1 Cod procedură penală. Admite excepţia invocată de către inculpatul Marinescu Dorin privind neregularitatea întocmirii rechizitoriului în ceea ce îl priveşte, cu referire la concordanţa dintre expunerea activităţilor infracţionale şi încadrarea în drept a acestora. Dispune înaintarea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Buzău după redactarea încheierii, pentru ca procurorul să procedeze în conformitate cu disp. art. 345 alin. 3 Cod procedură penală. Respinge toate celelalte cereri şi excepţii invocate de către inculpaţii Stănescu Mihail Gabriel, Draghia Dănuţ, Marinescu Dorin, Roşioru Vartan, Chiurciu Gheorghe, Onel Ionel şi Gavrilă Liviu cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Constată că inculpaţii Rusu Petruţa, Sandu Mihai, Băjan Gheorghe, Stoica Ioan şi Marinescu Carmen nu au formulat cereri şi excepţii în prezenta cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare după pronunţarea instanţei în conformitate cu disp. art. 346 Cod procedură penală“, se precizează în încheirea de şedinţă.
Dorin Marinescu, zis Piticu, a fost trimis în judecată pentru 25 de fapte, între care săvârşire, iniţiere şi constituirea unui grup infracţional organizat, împiedicarea organelor de control financiar de a intra în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, în scopul efectuării verificărilor financiare. Alte 11 persoane sunt judecate alături de afacerist.
Constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare şi dare de mită – acestea sunt acuzaţiile cu care procurorii DIICOT Buzău au trimis în judecată douăsprezece persoane, între care controversatul om de afaceri Dorin Marinescu zis Piticu, fostul judecător de la Tribunalul Buzău Gabriel Stănescu, patru poliţişti – trei de la IPJ Buzău şi unul de la IGPR-, şi un expert tehnic judiciar din cadrul Tribunalului Buzău, în dosarul în care primul a fost arestat preventiv la sfârşitul anului trecut.
Potrivit DIICOT, Dorin Marinescu, zis Piticu, a fost trimis în judecată pentru 25 de fapte, între care săvârşire, iniţiere şi constituirea unui grup infracţional organizat, împiedicarea sub orice formă a organelor competente, de control financiar, de a intra în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, în scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale şi vamale, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare şi dare de mită. Din acelaşi lot a mai fost trimisă în judecată Carmen Marinescu, acuzată de 17 fapte, dar şi angajaţi ai omului de afaceri, suspectaţi de numeroase infracţiuni economice şi de constiuire sau aderare la un grup infracţional organizat. În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată Mihail Stănescu, la data faptelor judecător la Tribunalul Buzău, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită. Alţi patru poliţişti au fost trimişi în judecată: Liviu Gavrilă, la data faptelor şef al Biroului de Macrocriminalitate Economică în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Gheorghe Chiurciu, la data comiterii faptelor comisar şef în cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Dănuţ Draghia din cadrul IPJ Buzău şi Ionel Onel, de asemenea angajat al Poliţiei Judeţene Buzău.