Mihaela Roxana Boboc, marea câștigătoarea Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației

   În ultima zi a lunii septembrie, la Sighetul Marmației a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Festivalul Internațional de Poezie, ediția din 2017. Premiul festivalului a revenit poetei buzoiene Mihaela Roxana Boboc, pentru volumul „Spovedania oaselor“, apărut recent la Editura „Grinta” din Cluj, cu o prefață de Marin Ifrim.

   „Au trecut opt ani de la primul premiu, obținut la Festivalul de Poezie de la Sighet, Premiul pentru manuscris, care m-a proiectat în lumea literară ulterior, prin volumul de debut «Vers și culoare» apărut la Editura Grinta în 2010.

   Opt ani prea lungi dar și prea scurți în același timp. Multe evenimente literare s-au perindat de atunci, lan – sări de carte și premii obținute. Dar parcă Sighetul meu a rămas același. Cu oameni calzi, poeți cu bucurie în privire și un zâmbet permanent pe chip.

   În aceste zile, a 44-a ediție a festivalului de poezie s-a desfășurat în compania unui juriu bine format, avându-l președinte pe criticul și poetul Gheorghe Grigurcu. O personalitate a literaturii despre care s-ar putea vorbi zile în șir”, a declarat autoarea pe blogul personal.

   Alături de aceasta, au mai fost premiați poetul și directorul revistei cu lungă tradiție, „Familia“, Ioan Moldovan, și poetul binecunoscut maramureș enilor Vasile Morar.

   „La manifestarea au fost prezenți poeți importanți precum Ioan Pintea, directorul bibliotecii județene din Bis – trița, Minerva Chira, poetă și strânsă colaboratoare a Anei Blandiana, Lucian Perța, un parodist de excepție, Vasile Muste, o gazdă impecabilă și un poet care îți aduce aminte în fiecare vers de frumusețea Maramureșului, poetul Nicolae Scheianu, poetul și romancierul Alexa Gavril Bâle, poeta Ileana Nemeș și mulți alții, cărora le cer iertare pentru omisiune”, mai spune Roxana Mihaela Boboc.