- Locomotiva şi Voinţa Lanurile, singurele echipe cu punctaj maxim
Cea de-a patra etapă a Ligii a 4-a, care a avut în program două dintre cele mai interesante partide ale începutului de campionat, a produs schimbări importante la vârful clasamentului. Dacă, înaintea etapei, erau cinci echipe care aveau punctaj maxim, după rezultatele consemnate sâmbătă au mai rămas doar două. Într-o deplasare foarte dificilă, la Pătârlagele, SCM Gloria Buzău a pierdut primele puncte din campionat, reuşind doar o remiză, scor 1-1, în faţa Montanei, după ce se impusese la pas în primele trei etape. În celălalt derby al rundei, după un meci foarte spectaculos, Voinţa Lanurile a câştigat cu 2-1 la Săgeata, în faţa unei echipe care nu prea cedează puncte pe propriul teren. În schimb, Locomotiva, care a pornit ca din tun în acest campionat, a reuşit o nouă victorie la scor, 8-2, pe terenul sintetic, împotriva Diademei Gherăseni, iar echipa pregătită de Gabriel Ibriş are un golaveraj de invidiat după patru etape, 25-3! Victorii la scor au mai reuşit, în această rundă, Tricolorul Gălbinaşi, 7-3 cu Olimpia Rm. Sărat, Avântul Zărneşti, 8-0 în faţa ultimei clasate, Victoria Boboc, dar şi Înfrăţirea Zoiţa, care, după 6-0 cu Şoimii Siriu, se poate lăuda cu primele puncte obţinute de când a început campionatul. În revenire de formă este şi Petrolul Berca, învingătoare la limită, 2-1, în disputa cu nou promovata din Balta Albă. În subsolul clasamentului, două echipe au rămas fără niciun punct, cele din Siriu şi din Boboc.
Locomotiva – SCM Gloria, în etapa următoare!
Seria derby-urilor din judeţ va continua şi etapa următoare, care programează un duel extrem de interesant, între lidera clasamentului, Locomotiva Buzău, şi SCM Gloria Buzău. Partida se va disputa sâmbătă, pe Stadionul din Crâng, cel mai probabil seara, în nocturnă, ora de start urmând a fi anunţată în aceste zile.
Liga a 4-a, Etapa a 4-a, rezultate:
Înfrăţirea Zoiţa – Şoimii Siriu 6-0
Tricolorul Gălbinaşi – Olimpia Rm. Sărat 7-3
Locomotiva Buzău – Diadema Gherăseni 8-2
Montana Pătârlagele – SCM Gloria Buzău 1-1
Viitorul Verneşti – Recolta Sălcioara 2-2
Petrolul Berca – AS Balta Albă 2-1
Avântul Zărneşti – Victoria Boboc 8-0
Team Săgeata – Voinţa Lanurile 1-2
Clasament
1. Locomotiva 12 p.
2. Lanurile 12 p.
3. SCM Gloria 10 p.
4. Pătârlagele 10 p.
5. Săgeata 9 p.
6. Gălbinaşi 9 p.
7. Zărneşti 7 p.
8. Berca 6 p.
9. Balta Albă 4 p.
10. Sălcioara 4 p.
11. Zoiţa 3 p.
12. Olimpia 3 p.
13. Gherăseni 3 p.
14. Verneşti 1 p.
15. Siriu 0 p.
16. Boboc 0 p.