Directorul editorial al cotidianului ,,România Liberă”, jurnalistul buzoian Sabin Orcan, a notat, pe contul său de Facebook, că gestul lui Mirel Palada, care l-a lovit pe senatorul Uniunii Salvaţi România Mihai Goţiu, este incalificabil şi ,,îşi are rădăcinile într-o agresivitate crescută a pesediştilor”. El observă că membrii Partidului Social Democrat trăiesc cu frustrarea că ,,nu pot face chiar tot ce le trece prin cap” în România.
De asemenea, Sabin Orcan i-a criticat şi pe cei care l-au lăudat pe Mirel Palada, explicând că ,,indivizii ăştia – de la Mircea Badea la Mirel Curea şi de la Mugur Ciuvică la Bogdan Diaconu – nu-şi închipuie că o pot păţi şi ei. La o adică, vreau să zic, în cazul că preopinentul se nimereşte să nu fie vreun pacifist, ci un karatist. Primii doi se cred nişte «smardoi> – cel puţin la umbra Facebookului –, ceilalţi doi sunt pur şi simplu scăpaţi de la balamuc. Şi probabil n-ar merita să fie băgaţi în seamă. Grohăiala lor de grotă ne arată însă ceva care trebuie să ne dea de gândit. Şi anume ce animale bolnave populează presa şi politica de pe malurile Dâmboviţei”.
Redăm postarea lui Sabin Orcan:
1. M-am uitat cu atenţie peste filmul incidentului şi nimic, dar absolut nimic, din discuţia care l-a precedat nu justifică recursul la violenţă fizică. Mihai Goţiu tocmai spusese, pe un ton cât se poate de neutru, că întreruperea unui interlocutor este o dovadă de nesimţire. În loc să-i dea o replică verbală, chiar şi una pe măsură, Mirel Palada l-a pocnit în faţă cu prima ocazie.
2. Am văzut schimburi mai dure de injurii în platourile de televiziune. Niciunul nu a dus însă la bătaie. Din simplul motiv că majoritatea invitaţilor preferă să răspundă, cum spune românul, cu aceeaşi monedă. Pe principiul: ,,mă înjuri, te înjur”. În ştiinţele juridice, se numeşte ,,răspuns proporţional”. Sigur, asta nu e ceva demn de laudă. Dar este totuşi o diferenţă majoră între a da cu vorba şi a da cu pumnul.
3. Gestul incalificabil al lui Palada e singular, dar îşi are rădăcinile într-o agresivitate crescută a pesediştilor. Care, deşi se află la putere, trăiesc frustrarea că nu pot face chiar tot ce le trece prin cap în România. Că încă mai există opoziţie şi câţiva jurnalişti, tot mai puţini, care nu se tem să le critice fiecare mişcare. Politrucii gen Eugen Nicolicea, Codrin Ştefănescu sau Şerban Nicolae sunt incapabili să accepte ideea că pot fi contrazişi. Asta pentru că aşa au fost ei obişnuiţi la trusturile de propagandă ale lui Voiculescu şi Ghiţă. Cine încearcă să-i pună la punct riscă să primească o găleată de lături.
4. Şi mai urâte mi se par însă reacţiile neandertalienilor care îl aplaudă pe Palada sau râd de Goţiu. Indivizii ăştia – de la Mircea Badea la Mirel Curea şi de la Mugur Ciuvică la Bogdan Diaconu – nu-şi închipuie că o pot păţi şi ei. La o adică, vreau să zic, în cazul că preopinentul se nimereşte să nu fie vreun pacifist, ci un karatist. Primii doi se cred nişte ,,smardoi” – cel puţin la umbra Facebookului –, ceilalţi doi sunt pur şi simplu scăpaţi de la balamuc. Şi probabil n-ar merita să fie băgaţi în seamă. Grohăiala lor de grotă ne arată însă ceva care trebuie să ne dea de gândit. Şi anume ce animale bolnave populează presa şi politica de pe malurile Dâmboviţei.
P.S. Din motive de reflexe, verificate pe vremea când făceam armata la paraşutişti, nu cred că aş putea da dovadă de calmul lui Mihai Goţiu. Mai ales în faţa unei lovituri venite pe nepregătite. Cu alde Palada, care dau ca laşii pe la spate, mi-e imposibil să nu răspund. Aşa cum zice legea legitimei apărări: în mod ,,proporţional”.