Cum şi-a petrecut Ciolacu ultima zi ca ministru interimar la Apărare

    Vicepremierul Marcel Ciolacu, fost ministru interimar al Apărării Naţionale, l-a primit marţi, în ultima sa zi în această ­ca­litate, la sediul ministerului, pe Damir Krstičević, viceprim-mi­nistru şi ministru al Apărării din Republica Croaţia. Conform site-ului Ministerului Apărării Naţionale, cei doi oficiali au abordat, în cadrul unei întâlniri tete-a-tete, subiecte legate de pe­rspectivele intensificării cooperării ­mi­litare bilaterale, dar şi în contextul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. ,,În acest sens, Ion-Marcel Ciolacu şi Damir Krstičević au semnat Memorandumul de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Croaţiei privind asigurarea ­re­ciprocă a sprijinului naţiunii gazdă. Pentru aprofundarea dialogului, a avut loc şi o întâlnire oficială a celor două delegaţii. Secretarul de stat Mircea Duşa, şeful delegaţiei române, a reiterat buna colaborare dintre cele două armate, situaţia de securitate din regiune, exerciţiile desfăşurate anul acesta în România, la care au participat şi militari croaţi, desfăşurarea de misiuni NATO, UE, OSCE şi ONU, dar şi aspecte ale preocupărilor în domeniul achiziţiilor de armament. Demnitarul croat a atins subiecte legate de adaptarea sistemului de securitate, pentru a face faţă provo­cărilor tot mai complexe, misiunile externe comune în Afganistan şi Balcani, dar şi posibile oportunităţi de cooperare pe viitor”, se arată în comunicatul oficial al MapN.

   La rândul său, Marcel Ciolacu a scris, pe pagina sa oficială de Facebook, că discuţiile s-au purtat pe marginea intensificării cooperării militare bilaterale, mai ales în contextul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene: ,,În ultima zi ca ministru interimar al Apărării Naţionale, am avut plăcerea să-l primesc la sediul MApN, pe domnul Damir Krstičević, Viceprim-ministru şi ministru al Apărării din Croaţia. Am discutat despre perspectivele intensificării cooperării militare bilaterale, mai ales în contextul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. De asemenea, am semnat un Memorandum de înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Croaţiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii gazdă în ­ve­derea desfăşurării unor exerciţii şi operaţiuni comune. Îi urez succes noului ministru al apărării naţionale, Mihai Fifor, care sunt convins că va face o treabă foarte bună în această nouă funcţie!”, a scris Ciolacu pe Facebook.