Astăzi începe un nou an şcolar în România. Ce de emoţii… Nu am pe cine conduce la şcoală, dar tot le simt. Sunt cele de odinioară, din copilărie, dublate cu experienţa vieţii. Vi se întâmplă să mai visaţi că mâine aveţi teză şi nu ştiţi nimic? Cu siguranţă!
Au trecut apoape trei decenii de când în ţara noastră se pritocesc metode aşa-zis de îmbunătăţire a învăţământului românesc. Se discută nesfârşit şi, evident, fără niciun folos. 25 de miniştri ai învăţământului în 27 de ani… Nu se simte nici măcar o adiere de vânt bun, care să aducă ordine în sistem. Programa se zbuciumă asemeni apelor unui râu vijelios de munte.
Fac parte din generaţiile care aveau manuale noi pe bănci, cu un buchet de ochiul-boului pe colţ. Nu îmi aduc aminte să-mi fi cumpărat vreun manual, poate prin liceu, dar unul-două, şi asta numai pentru că le-am vrut noi, ale mele, cu miros proaspăt. Azi, nu ştii ce să cumperi, de la ce editură, dacă tirajul ajunge şi dacă dascălul nu cumva se răzgândeşte… asupra primei opţiuni.
Chiar dacă e bine evaluat în plan internaţional, produsul şcolii româneşti nu îi aparţine în întregime, ci e rezultatul efortului părinţilor şi al profesorilor din privat… Meditaţii împovărătoare pentru familie şi efortul unor dascăli devotaţi ideii de performanţă conlucrează ca acela ce studiază să se afirme… Elevul face ce i se cere şi nu ce îşi doreşte, munceşte la toate materiile şi nu la cele pentru care are aptitudini, este marcat de note slabe la discipline pentru care nu are nicio chemare.
Și este foarte obosit! Iar noi nu dăm atenţie acestei forme de extenuare… Nu! Ne-am înscris în cursa care-pe-care… Dăm startul studiilor de la doi ani şi jumătate, ei scriu şi citesc din fragedă pruncie, ştiu limbi străine şi pian, sunt disciplinaţi şi dresaţi pentru o cursă inumană, a târâtului de serviete şi ghiozdane înfiorător de grele – în spatele micuţului nostru intră un manual de educaţie fizică, un ghid orientativ, pe lângă caietele de teme, maculatoare, tenişi şi echipament de sport, bloc de desen şi acuarele, tableta şi pachetul cu mâncare -, a studiului individual până la epuizare. Acolo unde se poate. Unde nu, avem copii pierduţi pentru viitor. Unul din opt nu are nicio şansă. Provin din familii sărace, fără posibilităţi. Iar prăpastia se va adânci şi mai tare… Copiii noştri şi copiii lor… la asta se va ajunge! Unii în şcoli internaţionale, alţii cât să scrie, să citească şi să semneze.
Băncile mici şi înguste le deformează coloanele, greutatea poverii zilnice le-o desăvârşeşte. Vezi tot mai mult copiii aplecaţi de greutate, cu un umăr mai sus decât celălat, pufoşi, mult prea pufoşi pentru vârsta lor. Sunt copiii îmbolnăviţi de sistem. Multe materii, multe manuale, multe caiete interdisciplinare, multe cerinţe, multe şi mărunte… Mult timp scurs în bănci, în scaun, la birou, în casă… Programa e pur şi simplu o devoratoare de celulă nervoasă, iar concurenţa e înfiorătoare! Care pe care, copiii aceşti micuţi sunt împinşi, precum gladiatorii în arene, să lupte între ei, pentru a se ridica unul deasupra celuilalt, pentru “a reuşi” în viaţă, pentru a avea un loc de muncă mai bun, aici sau aiurea…
Veţi spune că aşa a fost şi înainte, că România, atât în timpul Regelui Carol I, cât şi în perioada interbelică, a pus un accent de excepţie pe învăţământul formator de elite. Că din acest învăţământ a născut elitele româneşti. De acord! Dar acel sistem avea în prim-plan formarea copilului în valori autentice şi susţinerea decentă a formatorilor. Când citim o mărturie a trecutului aflăm că, în acea epocă, posturile de învăţători şi profesori erau foarte căutate, deoarece ofereau un prestigiu în societate şi o stabilitate financiară pentru cei care urmau cariera de dascăl. Profesorii şi învăţătorii reprezentau atunci un reper pentru comunităţile în care îşi desfăşurau activitatea şi un exemplu de urmat în viaţă pentru copiii pe care îi educau. Azi, vai de ei…
Învăţământul a devenit cenuşăreasa sistemului bugetar din România, iar astăzi condiţiile financiare pe care le oferă educaţia din ţara noastră nu mai atrag de mult pe cei mai buni absolvenţi din facultăţi. Cunosc absolvenţi ai Universităţii care fug ca dropiile în afară, pentru că acolo sunt respectaţi, pentru că au acces la material informativ interdisciplinar, pentru că au siguranţa zilei de mâine, pentru că acolo e mai bine…. Pot călători, îşi pot achiziţiona o casă repede, au un program normal de lucru…
Este limpede că dacă vrem un învăţământ bun trebuie să asigurăm stabilitate financiară dascălilor. A doua condiţie este aceea ca fiecare elev să fie îndrumat acolo unde are cele mai dezvoltate aptitudini, pentru a fi folosit la maximum potenţialul său. Citeam într-un articol că, odinioară, prin Fundaţiile Regale, mulţi elevi excepţionali, dar cu mijloace materiale modeste, mai ales din oraşele mici şi din spaţiul rural românesc, au fost descoperiţi şi sprijiniţi pentru a urma studii, atât în ţară, cât şi în străinătate, mulţi dintre ei ajungând personalităţi importante ale vieţii intelectuale româneşti. Astăzi, foarte mulţi copii valoroşi, care nu au posibilităţi financiare pentru a susţine formarea lor educaţională, se pierd, din păcate unii cu posibilităţi intelectuale excepţionale. Foarte rar se mai găsesc instituţii şi oameni care să descopere şi să investească în dezvoltarea intelectuală a copiilor cu un IQ ridicat.
Mă întreb dacă mai dorim să avem un viitor pentru neamul nostru românesc. Poate ar trebui să învăţăm mai mult de la cei care au făurit şi împlinit acest deziderat istoric. Poate, o dată în plus, ar trebui înţeles că, fără un învăţământ serios, clădit pe baze sănătoase, nu se poate construi o naţiune puternică şi cu valori autentice. În centrul preocupărilor întregii societăţi româneşti ar trebui să fie, mai mult ca oricând, învăţământul, pentru că, dacă nu ai, ca neam, generaţii educate bine în şcoală, în mod sigur nu vei avea perspectiva unui popor educat şi civilizat mâine.
Numai gânduri bune părinţilor ce îşi pregătesc copiii pentru deschiderea şcolii, pentru învăţătorii, educatorii şi profesorii minunaţi ai acestei ţări, oameni fără de arginţi, ce şi-au dedicat viaţa copiilor acestei ţări nevinovate. Cu infinită emoţie… ca la început de an!