Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Buzău, în urma activităților specifice desfășurate, au identificat miercuri şi ulterior reţinut principalii bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de braconaj comisă în urmă cu aproape un an. Fapta a fost sesizată Poliţiei la începutul lunii octombrie 2016. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 1 octombrie, în jurul orei 21.00, trei bărbaţi din Cătina, cu vârste cuprinse între 37 de ani şi 64 de ani, ar fi participat fără drept la o partidă de vânătoare neautorizată pe raza pădurii din extravilanul localităţii, ocazie cu care a fost braconat un exemplar de cerb carpatin, de aproximativ 250 de kg. Paznicul fondului de vânătoare i-a surprins pe braconieri, iar aceștia și-au abandonat prada în pădure. În urma probatoriului administrat în cauză şi a unor activităţi complexe realizate prin metode criminalistice, a fost probată activitatea infracţională a celor trei bănuiţi, iar faţă de doi bărbaţi în vârstă de 57 şi 64 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, a fost indisponibilizat un autoturism de teren cu care a fost transportat cerbul. Prejudiciul creat se ridică la valorarea de 6000 de Euro. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, unde bănuiţii au fost prezentaţi în vederea dispunerii de măsuri preventive. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.