Joi dimineaţă, la podul peste râul Buzău de la Vadu Paşii, a avut loc predarea către constructor, de către responsabilii Consiliului Judeţean, a amplasamentului pe care vor avea loc lucrările de reabilitare a podului rutier – care, în urma lucrărilor, va deveni unul de uz pietonal – şi de construire a unuia nou, care va fi destinat traficului auto. Din acest moment, lucrurile par a fi intrat în linie dreaptă, mingea fiind pasată, definitiv, de către autorităţi către constructor, care, conform caietului de sarcini în baza căruia a câştigat licitaţia, ar trebui să termine lucrarea în decurs de doi ani.
Deşi vestea – aşteptată de mai bine de 15 ani – că lucrările la pod vor debuta în scurt timp i-a încântat pe locuitorii din comuna Vadu Paşii, dar şi pe cei din localităţile buzoiene de până la Robeasca, aceştia se confruntă deja cu o problemă care, se pare, nu a fost luată în calcul de niciunul dintre factorii responsabili, autorităţi judeţene sau locale ale comunei căreia îi aparţine podul şi constructor. Închiderea completă, pentru o bucată de timp, a vechiului pod, care se traduce în interzicerea inclusiv a circulaţiei pietonale, îi încurcă foarte mult pe cetăţenii care fac naveta în Buzău, fie cu bicicletele, fie pe jos până la capătul linie de maxi-taxi 5 şi de acolo cu microbuzele. Aceştia au o singură variantă la dispoziţie pentru a-şi continua rutina zilnică, respectiv accesul pe podul de cale ferată, gest care se poate, însă, transforma într-o aventură cu urmări tragice. Şi, punând la socoteală că luni este deschiderea noului an şcolar, ne putem imagina că respectivul pod de cale ferată se va umple, la orele de vârf, cu elevi de gimnaziu şi de liceu care se grăbesc să prindă microbuzul 5, riscând-şi viaţa.
Autorităţile feroviare sunt conştiente de această posibilitate: „Mă tem că vor fi oameni schilodiţi sau chiar omorâţi de tren. Mă gândesc în principal la oameni în stare de ebrietate, poate şi la biciclişti. Orice neatenţie poate fi fatală. O să vedem ce decizie vom lua. Accesul pietonilor pe podul feroviar este interzis. Nu doar că vom aplica amenzi, dar pentru aşa ceva se face dosar penal. Urmează ca Poliţia Feroviară să vină la pod şi să dea amenzi, plus să întocmească dosare penale”, a declarat, pentru buzoienii.ro, Ovidiu Pelin, din cadrul CFR Insfrastructură.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean admite că nu prea este nimic de făcut: ,,Nu se poate face nimic, pentru că acestea sunt costurile. haideţi să ne hotărâm, vrem să facem podul sau vrem să circulăm pietonal pe el. Nu cred că se pot face investiţii, ca să faci o punte. Va fi o perioadă destul de scurtă în care nu se va putea circula pietonal, dar în momentul în care se vor termina anumite lucrări la podul vechi, circulaţia pietonală se poate relua”, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.
Şi mai sceptic este reprezentantul constructorului, dirigintele de şantier: „Sunt două variante, încă nu s-a luat o decizie. Cel mai probabil podul vechi va fi închis definitiv şi va intra în conservare. Asta înseamnă că nu se va mai circula deloc pe el, nici cu piciorul. Cea de-a doua variantă, cu şanse mai mici, e să se amenajeze totuşi o cale pietonală. Vom vedea”, a precizat acesta, citat de buzoienii.ro.
Două posibilităţi
Într-adevăr, sunt două variante, dar nu cele invocate de constructor. Prima este aceea ca locuitorii din Vadu Paşii direct afectaţi de această problemă să sară în capul autorităţilor locale. „Eu sper ca, după două luni, pe podul vechi se va permite din nou circulaţia pietonală. Până atunci va fi dificil. Oamenii vor trebui să se asocieze mai mulţi la câte un autoturism atunci când merg în oraş. Am vorbit şi la firmele de transport să suplimenteze cursele în această perioadă. Însă, sunt firme private, vor pune mai multe microbuze dacă vor avea clienţi şi nu vor merge în pierdere”, susţine primarul comunei, Gheorghe Firon. Pentru că, în ciuda posibilităţii ca transportatorii să suplimenteze cursele, acestea nu vor fi taxate cu 1,5 lei, ci cu mult mai mult, sume la care se vor adăuga cele plătite pe transportul local de călători din Buzău, pentru trasee precum Autogară-şcoală/serviciu.
O a doua este ca persoanele afectate să sară în capul autorităţii judeţene; deja, conform unor surse locale, un comitet de iniţiativă din Vadu Paşii face demersuri ca o delegaţie din comună să fie primită de preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.