Cristina Ştefan este o scriitoare băcăuană. S-a născut, la data de 30 martie 1957, în oraşul lui Bacovia. A absolvit, în anul 1980 Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, în urma căreia a devenit economist, ulterior expert contabil. Are studii postuniversitare în management la Universitatea din Dublin, Irlanda.
A debutat în anul 2009 cu volumul de versuri „În umbra lui Sisif”, după care a mai publicat 21 de cărţi de versuri, proză, recenzii şi o monografie, din care două în colaborare cu Adrian Graunfels, scriitor israelian de origine română. Cristina Ştefan s-a întrecut pe sine, cred că şi pe alţii, editând ani la rând, (din 2011 până în 2015) şi câte trei cărţi pe an. Din cele publicate amintesc câteva titluri: „Călătorie pe un ciob de stea” (versuri, 2010), „Cazier incomplet” (versuri, 2011), „Dimineaţa altfel” (proză, 2011), „Locuri şi umbre” (versuri, 2012), „Punct şi de la capăt” (versuri, 2014), „10 zile din martie” (versuri, 2015) şi „Rostul unei crengi de brad” (versuri, 2017).
Activitatea sa prolifică nu se rezumă numai la publicarea unui număr impresionant de cărţi, ci şi la activităţi în mediul virtual. Este foarte activă în numeroase reviste online, printre care: Luceafărul Românesc, Semănătorul, Observator cultural, Revista Plumb, Litera, Citadela ş.a. La fel de prezentă este şi în revistele tipărite. Este fondatoarea Cenaclului interactiv online „Lira 21”. De asemenea, este redactor la revistele „Cetatea lui Bucur”, „Plumb” şi „13 Plus”. Activitatea sa literară a fost răsplătită cu câteva premii de prestigiu: Premiul revistei „Dunărea de Jos”, Galaţi, Premiul pentru Poezie al revistei „Plumb” (2012), Premiul pentru debut în critica literară a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor (2014), Premiul Octavian Moşescu la Festivalul „Titel Constantinescu” (Rm. Sărat, 2015) şi Premiul Filialei Bacău a USR pentru volumele „Buletin cu ilustrate” şi „Culegătorii de flori” (2016). Recunoaşterea supremă a valorii literare a Cristinei Ştefan a venit în anul 2012, când a fost primită în Uniunea Scriitorilor din România.
Asupra lucrărilor sale s-au aplecat mai mulţi scriitori. Despre volumul „Rostul unei crengi de brad”, din care vă prezint o selecţie, scriitoarea Valeria Manta Tăicuţu a scris: „Senzitiv-imaginativă, poezia Cristinei Ştefan conturează un univers personal care se desfăşoară subtil, pe spirala devenirii, plecând de la bobul de rouă, ca să ajungă la steaua ce-l veghează şi mai departe, în neştiute galaxii (…) Ca o concluzie desprinsă din poemele adunate în volum, «rostul unei crengi de brad» este să învingă lumea din plastic, sentimentele artificiale, scrisul despre nimic şi alte boli ale sufletului şi să trezească în cititorul martor al tuturor tristeţilor reale sau virtuale, nevoia de recuperare a inocenţei, a capacităţii de a trăi cu adevărat şi cât mai aproape de ceea ce contează”.
tâmplăria tatei
pe cine iubesc eu?
dinafară nu se vede nimic
dinăuntru
câteva raze
din lampa de gaz
şi pe măsuţa făcută de tata
rotundă
cu un picior sculptat
câteva imortele
iubirea şade înăuntru
îşi ridică leneşă ochii spre mine
şi eu îi tot vorbesc alene
în dimineţi ploioase
prin jurul meu
sclipesc nişte cuvinte
dar dinafară nu le aude nimeni
iubirea se duce înăuntru
la fel de străină
ca o zi cu soare
prundiş rămas
numai de mine ştiut
acasă este locul secret
nu ştii nici tu
în câte alte locuri mă găsesc
dealul lutos de la Haret
spre poale unduia o colină
văioaga avea un stejăriş
trunchiuri uscate
mlădiau lăstari scarabei
şi eu ascunsă-ntr-o carte
acasă era pe o străduţă,
două cămăruţe frumoase
dar cărarea aceea cu petice
de iarbă subţire şi prundiş colorat
mărginită-n coroane de nuci bătrâni
tot ascunziş
de taină împăturită în gând
acasă era sub masa mare
învelită de mama cu o faţă albă din damasc
pe covorul oltenesc albastru şi galben
soare şi cer
neştiută de nimeni
învăţam poveşti
cu fiecare depărtare de tata
acum acasă e patul de boală
colţul pernei apretat de plâns
visul plecat cu un ciob de stea
prin dens întuneric
geamănul meu
neîntâmplat acasă
serală
liniştea are aripi
şi cântec de greieri
bunica duce lampa în casă
îi şterge sticla cu o cârpă moale
o abureşte cu răsuflarea
şi-o-nvârte în mâini
până luceşte cristal
afară rămâne seara lunii
să cosească în noapte
ba loboda
ba licurici
ca văduva luminii
aburi dispar
pe deal toată ziua
s-a treierat grâul
amurgul înroşeşte pojarniţa
rochiţa-rândunicii lăcrimează
miroase a spice
a pământ fierbinte
ruinele din catacombă
strâng umbre mişcătoare de praf
noi apunem câteva veri
e timpul cimbrişorului
cules în poală
şi văd uimită
cum pe umărul tău drept
s-a aciuat un fluture de noapte
sălbăticiune fără drum
a-nchis lumina văii
prea devreme
a fi
trăiesc de dimineaţă
mi se sfiesc ochii
la vederea
aburului ierbii
drumul se ondulează
prin lanul de grâu
las în urmă podul Saligny
peste calea ferată
spre frumuseţea zorilor
undiţi pe turla bisericii
căruţa şi calul merg în buiestru
cu tălpile goale răscolesc praful uliţei
umed
adânc
repetiţia încremenirii
dii, Negrean!
anticarii
ce vastă bibliotecă anonimă
am strâns noi doi
amurgul nostru
anticar de iubire
câte-nserări
pe harfa culorii
câte săgeţi de lilieci
lovind nucii bătrâni
becul galben
sub streaşina cu rozete
adună şi-acum fluturi de noapte căprui
lăstunii îşi strâng puii la cuib
în arcuri violete
amurgul nostru
anticar de iubire
azurare de pajişti
prin cărţile noastre
umbrele vin
murg
amurg
sfinţenie
mama zâmbeşte
lângă copilul abia botezat
pe fruntea lui luceşte mirul
zori noi
ochişorii de lapte
şi mama zâmbeşte
în cântec de leagăn
prunc
înrourat cu lumină
timpul te-nfaşă
la izvoare…
dimineaţă
zâna Brumă
a trecut peste livezi
şi a lăsat un voal de gheaţă
peste iarbă, ce să vezi?
când privii în sus spre cer
urma-i albă ca de lună
era plină de mister…
surmenaj
ceva se repetă
într-o dimineaţă ca asta
mi-am făcut vara batic
şi-am început să-i spun
poveşti frumoase
cum nu mai auzise ea de mult
şi vara s-a aciuat în cuvintele mele
mai târziu
mi-am făcut toamna dans
şi-am învăţat-o
cei mai complicaţi paşi, cele mai grele piruete
dar toamna a intrat în dizolvare
şi a nins mărunt mărunt în livadă
acum nu ştiu ce vorbe-mbrăcate în alb
să lase urme pe zăpadă
pentru că se repetă
ceva complet străin în muguri de cireş
pe 60 de silabisiri de iarnă