Potrivit unui comunicat emis de Direcția Generală Anticorupție (DGA) Buzău, un angajat al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău a fost trimis, marți, în judecată pentru fapte de corupție. Este vorba despre Liliana Șova, şefă a Serviciului Salarizare din IȘJ Buzău, acuzată de polițiștii DGA că a primit bani, bunuri sau alte foloase de la mai mulți candidaţi pentru a le „aranja” ocuparea posturilor scoase la concurs de inspectorat. În rechizitoriu, procurorii de la Parchetul Tribunalului Buzău susțin că şefa Serviciului Salarizare le-a trimis o fișă de post falsificată care a fost semnată și ștampilată de însăși șefa IȘJ Buzău.
Redăm comunicatul DGA Buzău:
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în perioada septembrie – noiembrie 2014, inculpata a primit, în mod repetat, de la reprezentanţii unor unităţi şcolare din județul Buzău, bani şi diferite foloase necuvenite în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea şi avizarea situațiilor de încadrare/normare a personalului didactic şi nedidactic din cadrul unor unităţi de învățământ.
De asemenea, a mai rezultat faptul că, în contextul solicitării Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău de predare a fişei sale de post, sub pretextul că nu se mai găseşte ultima sa fişă de post, în perioada 07 – 09.11.2016, a determinat-o pe S.F., să avizeze prin semnătură şi stampilă o fişă de post, despre care i-a lăsat impresia că include toate atribuţiile sale de serviciu, pe care însă, în prealabil, a falsificat-o prin eliminarea unora dintre aceste atribuţii, după care a depus fişa postului astfel modificată la secretariatul instituţiei pentru a fi transmisă organelor judiciare”.