Cine îşi mai aminteşte de celebrul Caritas din Cluj, care a făcut fericiţi, o bună bucată de timp, sute de mii de români – oferindu-le de opt ori suma depusă la acestă schemă de tip piramidal -, dar a şi nenorocit întreit, oameni care, încurajaţi de succesul unor depuneri anterioare sau de reuşita altora, şi-au pierdut agoniseala de-o viaţă? Cei care au fost contemporani cu afacerea clujeanului Ioan Stoica îşi amintesc că, bineînţeles, această afacere a făcut pui vii şi prin judeţe, numai la Buzău funcţionând, pentru perioade scurte de timp, două astfel de firme: Diomar şi DI Company. După ce schemele piramidale buzoiene au clacat, în mod previzibil, patronii lor – Diogene Marin, în primul caz, respectiv Bogdan Gavrilă şi Dan Popescu, în cel de-al doilea – au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.
Dacă Diogene Marin şi Dan Popescu au dispărut de pe firmament imediat după ce şi-au executat pedepsele, iată că cel de-al treilea, Bogdan Gavrilă, este eroul unor dezvăluiri Rise Project, care arată că, după eliberarea din penitenciar, acesta s-a lansat în alte afaceri, având la bază aceleaşi hibe ale caracterului uman: credulitatea.
,,Un bărbat între două vârste ademeneşte publicul la cursuri de dezvoltare personală cu denumiri imposibile, importate din lumea orientală. Accesul la lecţiile cărora le face reclamă e scump, dar nu prohibitiv. Cineva exasperat de propria lipsă de formă, care s-a săturat să îi fugă, zilnic, pământul de sub picioare, poate să găsească 500 de euro, atât cât costă o lecţie intensivă – de trei zile – de «Al Ferasa> («Arta citirii feţei>). Sau 200 de euro, potrivit aceleiaşi surse! «Al Ferasa stimulează autocunoaşterea care îi va permite practicantului să îşi atingă potenţialul maxim, să îşi dezvolte încrederea în sine>.
Pe profesorul de «Al Ferasa> îl cheamă Bogdan-Iulian Gavrilă (49 de ani) şi e absolvent al Universităţii de Arhitectură. Birourile lui de proiectări se găsesc pe Bulevardul Ferdinand din Bucureşti, aproape de Foişorul de Foc, în aceeaşi clădire cu oficiul ştiinţific al bizarei discipline pe care o promovează. Pasiunea lui Gavrilă pentru esoterism e multilaterală. În aceeaşi sală de curs, la aceeaşi adresă – pe urmele unui filipinez care şi-a convins adepţii că energia corpului omenesc e reglată prin unsprezece rotiţe – Bogdan-Iulian Gavrilă propovăduieşte şi teoriile «Terapiei Pranice>. «Toate blestemele, invidii, gânduri negative, vrăji de toate felurile reprezintă cordoane psihice între atacator şi victimă. Eu simt aceste cordoane şi le tai>, spune, convins de el însuşi, arhitectul. Clienţii învăţăturilor sale se grăbesc să îi dea dreptate. Discuţiile se poartă pe Facebook. Citatele de mai sus vin din acelaşi loc.
Cunoştinţele insondabile ale lui Bogdan-Iulian Gavrilă despre misterele chipului uman şi «cordoanele energetice dintre atacatori şi victime>, aşa cum le etalează el însuşi pe Facebook. Adevăratul vârf de expertiză al lui Gavrilă nu are de-a face însă cu aceste terapii amuzante, aflate la intersecţia paranormalului cu autoînchipuirea. Nu are de-a face nici cu arhitectura.
Cea mai eficientă activitate a sa, cea mai rentabilă, cea mai spectaculoasă şi mai de necrezut sunt tunurile imobiliare. În vara lui 2006, manevrând nişte drepturi succesorale – actele unor terenuri revendicate, care aşteptau să fie retrocedate – Bogdan-Iulian Gavrilă a făcut să îi apară în conturi 7,8 milioane de euro. Din nimic, un munte de bani. Nu lui direct, ci soţiei sale, Carmen-Roxandria Gavrilă (49 de ani), prinsă, împreună cu mama ei, Lorena Iancu (72 de ani), pe circuitul care a dus la prefacerea drepturilor succesorale în milioane de euro.
Familia Gavrilă-Iancu lucra în felul următor: profesorul în «Arta citirii feţei> găsea oameni simpli, fără relaţii, care aveau de solicitat retrocedarea unor terenuri din Bucureşti de la Subcomisia de Fond Funciar a Primăriei Sectorului 6. Aceştia îl mandatau să îi reprezinte în dialogul cu autorităţile pentru revendicarea terenurilor respective şi, în pasul imediat următor – după retrocedare – să vândă terenurile la un preţ modic, către soacra sa şi către un prieten de afaceri, Ilie Potecaru. După ce dreptul asupra terenurilor era arvunit de soacra lui Gavrilă şi de Potecaru, funcţionarii din cadrul Subcomisiei de Fond Funciar a Sectorului 6, condusă de Cristian Poteraş, grăbeau procedurile de retrocedare. În câteva luni, uneori săptămâni, terenurile le erau puse la dispoziţie. Misiune îndeplintă! Mai trecea puţin, şi soacra lui Gavrilă făcea un act de donaţie către fiica ei, Carmen-Roxandria Gavrilă, pentru terenul tocmai cumpărat. Urmau nişte luni de studiu, în care Gavrilă & Potecaru tatonau piaţa, în căutarea celei mai bune soluţii pentru a-şi plasa marfa. Când soluţia se ivea, avea loc vânzarea terenului către o multinaţională de dezvoltări imobiliare. Aşa făcea bani familia Gavrilă-Iancu. Aşa a câştigat, în mai puţin de un an, 7,8 milioane de euro. Astfel, în 2006, a cumpărat cu 135.000 de euro drepturile asupra unor terenuri pe care – după retrocedare, la câteva luni distanţă – le-a vândut cu aproape 8 milioane de euro. Lucrând în felul ăsta, profesorul de «Al Feresa> a scos din proprietatea statului 8,8 hectare. De 3,2 hectare s-au bucurat el şi familia sa şi, într-o măsură mai mică, 10 la sută din afacere, Ilie Potecaru. De restul, 5,6 hectare, doar Ilie Potecaru, pentru că soacra s-a retras, în ultima clipă, din operaţiunea de preluare a acestora, lăsându-i locul ultimului”, se arată în investigaţia Rise Project.
Caritasul DI Company a făcut victime printre oameni de vază, dar şi printre buzoieni disperaţi
După cum arătam mai sus, marile tunuri financiare care au cutremurat tranziţia românească comunică între ele prin firul roşu al personajelor. Bogdan Gavrilă, un buzoian care, în anii 2000, a ajuns să câştige milioane de euro din deturnarea unor retrocedări imobiliare din Bucureşti, a făcut puşcărie, în anii 1990, pentru administrarea unui joc de tip „Caritas” în Buzău.
,,Operaţiunile cu terenuri retrocedate în Bucureşti au reuşit să convoace, prin mizele lor enorme, o reuniune a infractorilor. Indivizi cu multe zile petrecute prin penitenciarele României au intrat pe firul unor decizii de reconstituire a proprietăţilor naţionalizate în comunism şi le-au deturnat în favoarea conturilor proprii. În urmă cu un deceniu, un arhitect care ieşise din închisoare înainte de termen a câştigat, pe această filieră, 8 milioane de euro”, mai arată investigatorii Ris Project.
Gavrilă fusese condamnat la patru ani de detenţie, pentru păgubirea a 617 persoane, cu 950.000 de dolari SUA, într-o afacere specifică anilor 1990: un joc piramidal de tip „Caritas”, numit DI Company, care funcţiona la parterul unei case de pe strada Doamna Neaga, vizavi de staţia de autobuz de lângă Biserica ,,Sfinţii Îngeri“. Odată eliberat, s-a lansat în alte afaceri ultraprofitabile, proprii anilor 2000: retrocedările imobiliare.
Printre perdanţii acestui „Caritas” de mai mici proporţii s-a numărat şi medicul Adrian Agache, la acea dată manager al ,,Europharm”, lanţ de farmacii cu sediul în Braşov, astăzi cu afaceri în domeniul serviciilor turistice, preşedinte al Filalei buzoiene a Uniunii Generale a Industriaşilor din România. Contactat de Rise Project, Agache spune: „E greu să fac o echivalare. Să zicem că am avut depuşi acolo cam 10.000 de euro, în banii de acum (…) Mi-am mai recuperat cam 2.000 de euro, după ce am reuşit să pun poprire pe nişte păcănele pe care patronii acestei «bănci> le ascunseseră în grajdurile unui CAP. Aveau şi o afacere cu păcănele prin Buzău”.
Agache îşi aminteşte că, dincolo de pierderile financiare propriu-zise, prăbuşirea „instituţiei de credit” a lui Gavrilă a antrenat multe tragedii în oraş: „Au fost cazuri dramatice. Oameni care aveau nevoie să se opereze de inimă, de colon îşi puseseră banii acolo, în speranţa că o să-i înmulţească şi o să poată, astfel, să se opereze. Pierzând banii, n-au mai putut să se opereze. Dacă nu mă înşel, o persoană a şi decedat în perioada aia, din cauza asta. Ori fiindcă a făcut un infarct de supărare, ori fiindcă nu s-a mai putut opera la timp – nu mai ştiu”, a mai spus Agache reporterilor Rise Project.
Un alt păgubit a fost notarul public Norica Jalbă ,,E o tristă amintire. Eram mai tânără şi nu aveam minte. Nu am mai recuperat nimic din banii ăia. Nici nu mai ştiu exact câţi au fost”, a declarat acesta.
Aşadar, banii celor 617 păgubiţi ai DI Company au ajuns în buzunarele lui Bogdan-Iulian Gavrilă, care a fost aruncat în spatele gratiilor de rolul lui de patron al unei bănci-fantomă: o societate comercială banală, pe care o convertise, ilegal, împreună cu un prieten, Dan Popescu, în instituţie financiară care oferea dobânzi de 1 la sută pe zi. S-a întâmplat în epoca romantică a tranziţiei, între 1993 şi 1996, când 617 dintre cei care au depus bani la „banca” lui Gavrilă şi-au pierdut economiile, paguba totală fiind de 950.000 de dolari americani.
Preşedintele de astăzi al UGIR Buzău spune: «Nici nu vă imaginaţi ce era pe ei (n.r., pe Gavrilă şi pe asociatul lui). Tocmai se dăduse liber la portul de armă, iar ei îşi luaseră pistoale şi le ţineau în centură. Umblau cu ele la brâu, de colo-colo, ca poliţiştii din filmele americane>.
Gavrilă a ieşit din penitenciar în 2003 şi, mutat la Bucureşti, a avut nevoie de doar trei ani ca să se integreze în paradisul afacerilor cu terenuri retrocedate din Sectorul 6. RISE l-a găsit pe traseul a opt terenuri restituite – unele dintre ele ajunse la interpuşi ai primarului Poteraş, cel care şi dispusese retrocedările. Interesant este că, în 2010, Gavrilă a deschis acţiune în justiţie ca să îşi şteargă trecutul infracţional din cazier. La dosarul lui de reabilitare, a depus o scrisoare de recomandare, scrisă şi semnată de el însuşi, în care s-a lăudat – la persoana a treia, ca şi cum ar fi fost vorba de o altă persoană – cu utilitatea socială a vieţii pe care a dus-o după ieşirea din închisoare. Adică inclusiv în perioada în care a dat tunurile imobiliare care i-au adus 8 milioane de euro. Instanţa i-a aprobat cererea de reabilitare. Cazierul lui este acum curat”, mai scrie Rise Project.