Zece judeţe, inclusiv Buzăul, plus capitala sunt pe lista Romsilva pentru exproprieri în vederea realizării unor perdele forestiere de protecţie de-a lungul unor drumuri naţionale şi autostrăzi. În acest scop, Regia Naţională a Pădurilor organizează licitaţii pentru selectarea unor firme specializate în servicii cadastrale şi de evaluări astfel încât să poată fi stabiliţi exact termenii în care se vor face exproprierile acolo unde Romsilva are planificate perdelele forestiere. Judeţele vizate sunt Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Vrancea, plus Bucureşti, cu precizarea că în cazul judeţului nostru ar urma să se planteze copaci de-a lungul DN 2 şi DN 2B, pe ambele părţi ale drumurilor.
Potrivit anunţului de licitaţie postat de regie pe SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), ambele proceduri sunt programate pentru începutul lunii septembrie, mai precis 6 septembrie, dată până la care firmele interesate se pot înscrie la lcitaţie.
Pentru contractul pe parte de servicii de evaluare, valoarea estimată este de 738.744 lei, fiind vorba despre 3.311 loturi de teren cu o suprafaţă totală de 435 hectare. În ce priveşte contractul pentru servicii de cadastru, acesta este mult mai mare, undeva la aproape 3,5 milioane lei, fără TVA, fiind vorba despre 18 loturi care cuprind 2.646 imobile cu o suprafaţă totală de 290 ha. şi într-un caz şi în celălalt fondurile vor fi alocate din bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor.