Un nou proiect pentru tinerii aflaţi în şomaj

   Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău va fi în măsură să acorde o nouă şansă tinerilor aflaţi în baza de date. Directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu, spune că este posibil ca din luna septembrie să poată fi puse în aplicare componentele Programului Ope­raţional Capital Uman (AM POCU). Recent, Ministerul Mun­cii a anunţat că Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) a aprobat Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare. Pentru acest program, care se va derula pe durata a 4 ani, se vor aloca peste 47 de milioane de euro din fonduri europene pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piaţa muncii. În cadrul proiectului, sunt vizaţi în special tinerii cu nivel scăzut de competenţe şi care au dificultăţi în a se integra social.

Buzăul, cu peste 17.000 şomeri, are şanse să beneficieze facilităţile oferite prin acest program

   În momentul de faţă, în bazele de date ale AJOF Buzău se află înscrişi foarte mulţi tineri inactivi, cu vârsta între 16-24. Reamintim că în evidențele Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă au intrat în această vară peste 1.700 de tineri absolvenți. Conducerea AJOFM Buzău spune că din experienţa anilor precedenţi, se poate estima că din cei peste 1700 de tineri, în toamnă vor rămâne în baza de date a instituţiei circa 100-150 de tineri absolvenţi. Ceilalţi adolescenţi, de circa 1500, vor merge mai departe cu studiile şi vor renunţa la şomaj. La nivelul județului Buzău, în luna iulie, rata șomajului era de 9,44 de procente, ceea ce înseamnă un nu­măr de peste 17.400 de persoane fără loc de muncă. Proiectul încurajează şi implicarea partenerilor sociali – patronate şi sindicate – în așa fel  încât oferta de pachete de măsuri active personalizate să se concretizeze în ocuparea unui loc de muncă.