Aida Parascan a primit o petrecere-surpriză de ziua ei!

  • Mastercheful a plâns de bucurie şi, după aniversare, şi-a luat prichindeii şi a savurat răsăritul la mare, în formulă de… cinci

   Cadouri, buchete imense de flori, un party-surpriză, complimente, urări şi zâmbete! Aşa a decurs o zi specială din viaţa masterchefului Aida Parascan, cea în care a împlinit 36 de ani şi cea în care nu se aştepta să fie atât de “aglomerată”, întrucât îşi planificase să o petreacă în linişte, acasă, cu copiii şi cu mama sa.

   “A fost cea mai neaşteptată serie de surprize pe care am avut-o în ultimii ani. Am primit chiar şi 37 de trandafiri albi, o petrecere-surpriză de la două dintre cele mai bune prietene de-ale mele, am tremurat două ore din cauza emoţiilor. Cei mici încă erau la mama când au început surprizele şi am apucat să mă văd cu ei mult mai târziu. Oricum, am simţit-o ca şi cum a fost ziua noastră. Pentru că toţi suntem Unul”, a spus mastercheful buzoian.

   Fericită şi cu zâmbetul pe buze, Aida ne-a mai spus că în aceste luni s-a împărţit între evenimente şi vacanţe cu cei mici şi cu prietenii, susţinând cooking-showuri la Iaşi, Plo­ieşti, Constanţa şi Bucureşti. Deşi a ajuns, cu cei mici şi cu mama sa, pe Litoral câteva zile, savurând chiar şi răsăritul în formulă de cinci (alături de cei trei copii – Gianina, Samuel şi Emilia – şi de mama ei) ea a mai spus că va pleca şi câteva zile în Grecia şi Italia, pentru a-şi vizita nişte prieteni şi a se relaxa.

   Până atunci însă, buzoianca va continua să zâmbească şi să dăruiască necondiţionat zâm­bete şi, implicit, fericire. “Sunt 36… atunci când poţi să iubeşti, să dăruieşti, să faci un om să zâmbească, atunci când oferi din timpul tău preţios, ştii că ai făcut cel mai frumos cadou. Atunci, de fapt, nu îl sărbătoreşti pe el, ci pe tine,  nu a fost ziua mea, ci este ziua NOASTRĂ!!! |n fiecare zi când iubim şi dăruim ne­condiţionat e ziua noastră!!! |n cuvinte nu am cum să explic ce simt  acum, este ceva mai presus de cuvinte. Vă mul­ţumesc pentru timpul şi iubirea voastră! Vă mulţumesc din tot sufletul şi vă iubesc necondiţionat pe toţi, pentru ca am învăţat să mă iubesc pe mine la fel. Zâmbiţi! Zâmbetul este începutul IUBIRII!”, a încheiat fericită Aida Parascan.