Caravana FRF „Performanţa are viitor” ajunge în septembrie la Rm. Sărat

   Federaţia Română de Fotbal a lansat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, a doua ediţie a proiectului de scouting în mediul rural intitulat “Performanţa are viitor”, rezervat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, care se va desfăşura în cadrul programului “|mpreună suntem fotbal”, în perioada august 2017-mai 2018.

   În cadrul proiectului, scouterii Federaţiei, coordonaţi de foştii fotbalişti Ion Geolgău, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu, vor efectua preselecţii în rândul tinerilor fotbalişti cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani în mai multe regiuni ale României. 

   Caravana va debuta cu preselecţia organizată pe 20 august la Constanţa, şi va continua în acest an cu acţiuni similare la Rm. Sărat – 17 septembrie şi Putna (judeţul Suceava) – 1 octombrie. Alte trei localităţi din ţară vor fi incluse în proiect în perioada martie-aprilie 2018.

   Pentru a putea fi înscrişi în selecţie, tinerii fotbalişti trebuie să îndeplinească două condiţii: vârsta între 10 şi 14 ani împliniţi până la data de 31 iulie 2017 şi să fie însoţiţi de tutore sau părinte care să îşi dea acordul pentru participare. Cei mai buni 11 jucători descoperiţi în perioada august 2017-aprilie 2018 vor avea ocazia să se antreneze la Centrul Naţional de Fotbal din Mogoşoaia, iar în luna mai 2018 vor beneficia de o sesiune de pregătire în Spania, cu un antrenor al clubului FC Barcelona Escola. De asemenea, ei vor urmări un meci al formaţiei catalane pe Nou Camp.