Cum s-au specializat romii din Rm. Sărat în ţepuirea societăţilor financiare nebancare

  Cazurile de înşelăciune asupra societăţilor financiare nebancare sunt tot mai dese în ultimul timp. Mirajul împrumuturilor facile pe care Provident le promovează a făcut ca, în timp, şi clienţii să-şi perfec­ţioneze metodele prin care încearcă să scape de plata sumelor de bani contractate ca şi credite.

   După ce, în primăvara ­anului trecut, zeci de romi din cartierul râmnicean Zidari au intrat în atenţia oamenilor legii după ce „au uitat“ să-şi plătească ratele la societatea financiară nebancară, miercuri, şase locaţii din Rm. Sărat, cinci din Grebănu, şi una din Buzău au fost vizate de noi percheziţii la persoane care au înşelat societatea Provident cu 2 miliarde lei vechi. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2016 – 2017, 30 de persoane, cele mai multe de etnie romă, din Rm. Sărat, Padina şi Cernăteşti au solicitat şi obţinut credite de la instituţia nebancară, prin întocmirea în fals şi utilizarea de documente false, fără ca ulterior să mai achite sumele de bani contractate.

   Întreaga afacere ar fi fost pusă la cale cu ajutorul a doi foşti agenţi ai respectivei IFN, care au fost „deranjaţi“ ieri de poliţişti de investigare a criminalităţii economice.

   Cu ajutorul acestora, bănuiţii de înşelăciune şi-au făcut linii de creditare folosind documentele falsificate, prejudiciind astfel societatea nebancară Provident.

   Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii din Buzău au efectuat, miercuri, 12 percheziţii domiciliare la 32 de persoane bănuite de înşelă­ciune, fiind puse în aplicare mandate de aducere la audiere.

   În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente, o sumă, nu foarte mare, de bani, şi a fost reţinut un bărbat de 47 de ani din Grebănu.Acesta coordona, se pare, rețeaua bănuită de înșelăciune. El procura cărți de identitate și falsifica adeverințele de venit cu care au fost contractate creditele de la instituția financiară nebancară. Nu este clar, deocamdată, dacă toți bani au fost însușiți de acesta sau i-a împărțit cu celelalte persoane vizate astăzi de percheziții.

   Activită­ţile au fost desfă­şurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Râmnicu Sărat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.

   Anul trecut, percheziţii similare au avut loc la romi din cartierul rîmnicean Zidari. În numai o lună, mai multe persoane de etnie romă din Râmnicu Sărat au tras o ţeapă de aproape 2 miliarde şi jumătate de lei unei alte instituţii financiare nebancare cunoscute. Totul a ieşit la iveală când indivizii nu au mai plătit ratele la creditele făcute pentru cumpărarea unor produse electronice şi electrocasnice dintr-un ­ma­gazin din oraş. Astfel, reprezentanţii IFN-ului au  încercat recuperarea sumelor acordate drept credit şi aşa au aflat că, de fapt, adeverinţele de salariu prezentate de solicitanţi erau false. Poliţia a intrat pe fir, şi a făcut 32 de percheziţii in cartierul Zidari din Râmnicu Sărat, în casele suspecţilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri.

  În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate bunuri electrocasnice şi documente, fiind conduse la audieri 20 de persoane. Însă, grupul infracţional este mult mai extins.

   Din cercetări a reieşit faptul că, în luna octombrie 2014, peste 30 de persoane,  folosindu-se de adeverinţe de salariu false, ar fi achiziţionat produse electrocasnice în va­loare de 240.000 de lei, fără a mai achita ulterior ratele afe­rente acestor bunuri. Unii dintre indivizii audiaţi au refuzat să comenteze acuzaţiile care le-au fost aduse.

Trei persoane, identificate ca fiind liderii grupului infracţional, au fost reţinute, însă judecătorii i-au lăsat ulterior în libertate.

Cazuri celebre

  Tot anul trecut, ofiţerii de investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au finalizat cercetările în dosarul penal deschis în 2015 pe numele unei foste reprezentante a Provident, propunând trimiterea în judecată a buzoiencei în vârstă de 54 de ani. Femeia, din localitatea Berca, a fost cercetată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi uz de fals în formă continuată. Din anchetă a reieşit, că în perioada aprilie 2011-august 2013, în calitate de angajată a instituţiei financiare respective, cu sprijinul altor persoane a încheiat mai multe contracte, folosindu-se de documente false cu privire la veniturile solicitantului, iar după obţinerea împrumuturilor nu a mai achitat ratele aferente acestora. Prejudiciul, în ­va­loare de 7.548 lei, a fost recuperat în totalitate, însă buzoianca tot va da socoteală în faţa judecătorilor pentru fapta sa.

   Femeia de 54 de ani din Berca a intrat în 2015 în atenţia oamenilor legii, împreună cu alte şapte persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 66 de ani, administratori de societăţi comerciale, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

   Tot atunci, poliţiştii notau că, profitând de funcţia sa, buzoianca a indus în eroare un număr de 15 persoa­ne, convingându-le să încheie, prin intermediul ei, contracte de credit pe numele lor şi să îi predea acesteia o parte sau toată suma contractată, ­asi­gurându-le că va achita ratele aferente contractelor de cre­dit încheiate. Prejudiciul stabilit la acea dată era de 35.250 lei.

   Un alt dosar celebru de escrocherie cu credite bancare descoperită în 2014 încă nu a ajuns în instanţă. Unul dintre cei vizaţi de anchetă este fosta vicelideră SANITAS Buzău, Corina Donescu, acuzată că a făcut credite pe numele mai multor pacienţi internaţi. Dosarul a plecat de mai multe ori la Parchet cu propunere de trimitere în judecată însă, de fiecare dată, procurorul de caz l-a întors la Poliţie pentru completare.