Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a vorbit vineri, la Buzău, despre ,,parodia de control” care s-a efectuat la alimente pentru a se identifica dublul standard şi l-a somat pe ministrul agriculturii, Petre Daea, ,,să facă publice integral rezultatele controlului efectuat”.
,,Nu este vorba de o joacă, o scenetă la care să se uite lumea la televizor şi să aplaude cât de grijulii sunt guvernaţii faţă de cetăţeni. Aici este un lucru extrem de grav, vorbim de înşelarea consumatorului român, prin prezentarea unor caracteristici mincinoase ale unor alimente care sunt scoase pe piaţă, aici ne referim la sănătatea publică şi la posibilitatea de afectare a sănătăţii publice prin existenţa în alimentaţie a unor alimente care nu sunt conforme, despre asigurarea securităţii alimentare şi despre consecinţele pe care trebuie să le suporte companiile care au pus pe piaţă astfel de produse care sunt în dezacord cu specificaţiile, cu reţeta sau cu caracteristicile pe care trebuie să le aibă”, a spus Orban.
Potrivit liderului liberal, ministrul Daea vrea “să ţină secret numele acestor companii” sub scuza că nu are o bază juridică pentru a da publicităţii aceste informaţii: ,,ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, n.r.), în cazuri similare, a prezentat public lista companiilor care au dus pe piaţă produse neconforme (…) Noi nu putem găsi niciun fel de răspuns decât că, de fapt, ministrul Daea vrea să cocoloşească nişte companii care au călcat grav pe bec, vrea să ţină secret numele acestor companii, cine ştie din ce soi de interese obscure”, a spus preşedintele Partidului Naţional Liberal.
Orban a mai spus că, săptămâna aceasta, PNL va cere public aceste informaţii: ,,Săptămâna viitoare (aceasta, n.r.) vom face o solicitare oficială în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public către Ministerul Agriculturi, către ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentalor, n.r.), către ANPC, solicitând toate informaţiile rezultate pe baza acestui control şi, de asemenea, ne vom adresa în instanţă în cazul în care instituţiile sus-menţionate nu vor pune la dispoziţia noastră informaţiile solicitate, care trebuie prezentate opiniei publice, căci, în orice stat civilizat, guvernaţii au obligaţia de a informa corect cetăţenii şi de a-i feri pe cetăţeni de riscul de a fi traşi pe sfoară de şnapani care pun în circulaţie produse care nu sunt conforme cu reţeta, cu caracteristicile prezentate”, a mai arătat liderul liberal.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a prezentat, miercuri, raportul analizelor privind dublul standard al alimentelor. În urma analizelor comparative realizate, au fost identificate nouă din 29 de produse alimentare care au standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din Uniunea European. Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine. Au fost identificate diferenţe de conţinut din punct de vedere caloric la produse ca parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conserve de peşte, pateu de ficat, bacon cuburi şi şuncă de porc. Conform oficialilor Ministerului Agriculturii, aceste produse nu prezintă risc din punctul de vedere al consumului uman şi diferenţele respective indică doar o necorelare între etichetările din vestul şi estul Europei.