Graţie paginii de Facebook a buzoiencei Oana Dobre-Dimofte – o pagină pe care o recomand cu căldură oricărui om care vrea să-şi însenineze existenţa cotidiană observaţii de bun-simţ despre orice se petrece în lumea largă -, mi-am reamintit de două postări care, fiecare în parte, au făcut mica lor istorie imediat după tragedia din Club Colectiv.
Prima aparţine unei doamne (dacă îi putem spune aşa!), artist liric la Opera Naţională Română, coordonator vocal la Teatrul Naţional, “I.L. Caragiale” şi la Teatrul de Stat de Operetă, solist de de jazz, cu alte cuvinte o damă cu pretenţii de intelectuală, chiar dacă acum este cunoscută prin prezenţele sale pe posturi de televiziune şi la emisiuni care promovează subcultura. ,,Suntem victimele propriilor noastre greşeli (…) Ce lansare de CD a fost azi noapte în Club Colectiv? Ce versuri promovau artiştii aceia? Ce promovau ei? O schizofrenie mentală… să vibreze nenorocirile şi gândurile negative. Nu vindecă nimic, din contră. Sper să nu ajungă pe piaţă asemenea chemări negative şi să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi. Farell a compus Happy şi noi compunem invitaţii la ură şi uitarea sinelui (…) Din păcate, ce au scos pe gură, aia s-a întâmplat. Suntem în a 5-a dimensiune. Tot ce gândim se materializează mult mai repede ca înainte. Avem o demonstraţie tristă făcută azi noapte în Clubul Colectiv. S-a murit în colectiv. Cui îi face bine să meargă noaptea în locuri obscure şi să bea, să şi-o tragă prin WC-uri şi să vomite apoi în taxi? Doar pentru că e…cool?”, a scris pe Facebook aşa-zisa doamnă.
O a doua, mult mai ,,modestă”, suna în felul următor: ,,O lumânare aprinsă în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv. Indiferent că erau Rockeri sau manelişti, important să fim oameni şi să fim solidari”. Şi aprţinea nimănui altcuiva decât lui Florin Salam, care, conform aceleiaşi Oana Dobre-Dimofte, ,,pe nişa manelelor este o mega-vedetă”.
Iar acum este momentul să intrăm în subiect, care, în ciuda introducerii atât de ample, trebuie să recunosc, este un subiect mic, la propriu şi la figurat. Deşi sunt convins că nu era cazul, am reuşit să rămân mut de uimire la vederea atâtor lături aruncate pe pagina de socializare a unei tinere, decedate la o vârstă când, în general, poţi spune că ai toată viaţa înainte, mai ales dacă te numeri printre vedetele unui anume gen muzical. Nu are prea mare importanţă numele ei, nici că apelativul de scenă conţinea cuvântul ,,Manelista”. Important este că avea 27 de ani şi că s-a stins în urma uneia dintre cele mai perverse boli ale acestei lumi. Şi la fel de important este faptul că s-au găsit destui compatrioţi foarte încântaţi că au ocazia să scuipe, virtual, bineînţeles, pe o tragedie. Oameni suficient de ,,intelectuali“ care au găsit de cuviinţă să arate în acest mod că dispreţuiesc manelele şi maneliştii.
Spuneam că nu prea era cazul să rămân mut de uimire. Ca să înţelegeţi de ce, citiţi comentariile la articolele de învăţământ şi cultură de pe site-ul OPINIA, pe care le postează oameni din cele două branşe. Şi vă veţi lămuri de ce.