„Întrezăriri“ pârscovene

   Scriitorul Gheorghe Postelnicu, profesor de română, o viaţă întreagă, în satul lui Vasile Voiculescu, şi-a desăvârşit cariera fondând, în urmă cu cinci ani, inconfundabila ,,revistă sătească de cultură şi ştiinţă «Întrezăriri>”. Nr. 18/2017 se deschide cu un ,,Jurnal pârscovean” dedicat activită­ţilor cultural-administrative ale locului.

   Imediat, la pagina 3, sub genericul ”Maeştri ai liricii româneşti”, într-o singură pagină, realizatorii publicaţiei pun umăr la umăr, două poeme fabuloase: ,,Sunt ani la mijloc” de Mihai Eminescu şi ,,Autoportret romantic” de Vasile Voiculescu”. Deasupra poemelor, sonetelor mai bine zis, sunt aşezate pozele clasice ale celor doi mari scriitori. Mai sus, în ,,mansarda” paginii, sunt reproduse fotografiile caselor în care s-au născut cei doi mari poeţi, cea de la Ipoteşti şi cea din Pârscov devenită, încă dinainte de 1989, ,,Casa memorială V. Voiculescu”. Nu ştiu cine a avut ideea unei astfel de pagini, cred că redactoru-şef Gheorghe Postelnicu.

   O pagină cât toată revista, chiar dacă restul publicaţiei e plină cu texte cel puţin atractive: Gheorghe Postelnicu scrie despre Ion Gheorghe, iar Ion Mândricel despre ,,Documentele Pârscovului“. Versuri de vis semnează Elena Stroe- Otavă (scriitoare domiciliată în Vrancea, născută în Pârscov, şoţia regretatului scriitor Gheorghe Stroe), Mihaela Aionesei, Mihai Horga şi Aurel Anghel. Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, câţiva dintre colegii de breaslă dedică lui Gheorghe Postelnicu articole de preţuire şi respect. Semnează: Titi Damian, Stelian Grigore, Dumitru Scoro­şanu Tudor Cicu, Nicolae Gâlmeanu, Serghei Coloşenco, I. Nedelea, I.J.I., Constantin Costea şi Elena Stroe Otavă.