Deputatul social-democrat de Buzău Sebastian Radu a pus bazele unui Grup de lucru prin intermediul căreia dorește consultarea cu reprezentanții autorităților din domeniu în ceea ce privește simplificarea procedurii de înmatriculare a unui vehicul în Romănia. Prima rundă de discuții a avut loc marți, 18 iulie 2017, în Parlamentul României, sala Grupului PSD din Camera Deputaților, la care au participat chestorul Alina Dragomir, directorul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, George-Adrian Dincă, director al Registrului Auto Român, Cristian Bucur, director tehnic la aceeași instituție, Teodor Iulian Gheorghe, director general al Direcției Generale Pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, comisar-șef de poliție Aurel-Cătălin Giulescu, șef al Oficiului Responsabilului cu Protecția Datelor Personale, comisar-șef de poliție Dumitru-Florin Baba, director în cadrul Direcției pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date.
Deoarece subiectul suscită interes din partea parlamentarilor, Grupului de lucru s-au alăturat deputații de Buzău Ionela Viorela Dobrică și Dănuț Păle, senatorul de Buzău Liliana Sbîrnea, deputatul de Ilfov Constantin-Cătălin Zamfira și Tudor Ciuhodaru, deputat de Iași, se arată într-un comunicat de presă.
„Am inițiat și constituit acest Grup de lucru deoarece consider că procedura de înmatriculare a unui vehicul ar trebui să fie pentru oricine un moment de satisfacție în urma achiziționării acestuia. În România, aceasta este una greoaie și, de cele mai multe, ori frustrantă. Pentru că suntem într-o permanentă încercare de a ne alinia la standardele europene, deși nu există o procedură unitară pentru înmatricularea unui vehicul în cadrul Uniunii, totuși ar trebui să depunem eforturi pentru a ajunge în apropierea statelor care au făcut din acest proces unul mult mai simplu și mai comod pentru cetățean”, spune deputatul Sebastian Radu.
Pe parcursul întâlnirii, care a durat peste două ore, au fost dezbătute subiecte precum documentația necesară îmatriculării unui vehicul, modul de efectuare a plăților legate de aceasta, timpul necesar unui cetățean pentru parcurgerea întregii proceduri. ,,Marți fost doar o discuție preliminară, pentru soluții viabile fiind necesară o analiză atentă a cadrului legislativ, a resurselor umane și logistice și a posibilitățior de îmbunătățire a întregului proces. Consider că împreună cu specialiștii în domeniu și colegii mei din Camera Deputaților și Senat putem dezbate și propune soluții pentru a face ca un proces, în acest moment amplu criticat de cetățeni, să devină unul mai simplu și mai eficient. Practic, atunci când îți cumperi o mașină, să te bucuri, în loc să te gândești la hățișul de documente, drumuri și ore petrecute la cozile pe care le ai în față”, mai spune Sebastian Radu.