În sezonul estival, după cum o dovedesc statisticile, au loc cele mai multe infracţiuni, în special cele de furt. Primii care cad victime sunt turiştii. Ei sunt cu precădere ţinta hoţilor de buzunare, iar cei care pleacă de acasă în concediu se află în vizorul spărgătorilor de locuinţe. Având în vedere aceste aspecte, semnalate în cadrul unei conferinţe de presă susţinute recent de inspectorul şef al IPJ Buzău, cms. şef Laurenţiu Pantazi, ofiţerul specialist sociolog Emilia Mihăilescu s-a adresat buzoienilor prin intermediul mass-media şi le-a făcut câteva recomandări pentru a peterece o vacanţă în siguranţă. Recomandările făcute au vizat pe toţi membrii unei familii, având adresabilitate de la vârse mici până la adulţii care îşi plănuiesc concediile în ţară sau în străinătate.
Recomandările din această perioadă au un specific anume, respectiv acela că elevii sunt în vacanţă, ceea ce înseamnă automat o lipsă de supraveghere din partea părinţilor care merg la serviciu. Ei au mai mult timp liber în vacanţă, iar părinţii nu. Asta înseamnă că rămân mai mult timp singuri la domiciliu sau în supravegherea altor persoane decât părinţii. În aceste condiţii, mai ales în cazul copiilor de vârstă mică, „părinţii ar trebui să se asigure că nu intră în relaţie cu persoane străine nici atunci când sunt în interiorul locuinţei, nici atunci când le este permisă joaca în zone cunoscute; nu este de datoria şi de responsabilitatea copiilor să rezolve problema nici dacă a venit cineva de la cablu, nici de la electricitate, nici de la alte firme, nici pentru cine ştie ce alte pretexte invocate de persoane care doresc să verifice dacă locuinţele sunt supravegheate, dacă adulţii sunt plecaţi de acasă şi în ce interval orar sunt plecaţi de acasă”, recomandă ofiţerul de poliţie. Este lesne de înţeles că dacă ar intra în contact cu aceste persoane fără să-şi dea seama copiii pot fi manipulaţi şi pot oferi foarte multe date în legătură cu programul părinţilor, şi despre bunurile deţinute în domiciliu. Al doilea aspect ar fi păstrarea zonei în care le este permis să se joace. „Au voie şi au mai mare permitivitate în vacanţă, dar dacă le este permis să se joace în jurul blocului, în jurul blocului să rămână să se joace şi sub nicio formă, dacă îşi aduce aminte că la trei scări mai încolo are un coleg sau dacă tot e vară şi e frumos şi e vacanţă să meargă şi în parc, fără ştirea părinţilor”, a mai spus ofiţerul de poliţie Emilia Mihăilescu.
Rezultatele frumoase la examene nu îi feresc pe adolescenţi de evenimente neplăcute
Oamenii legii au atras atenţia şi asupra regulilor pe care trebuie să le respecte adolescenţii pentru a avea o vacanţă fără incidente.
„Nu accept ideea că m-am împrietenit cu nu ştiu cine pe terasă şi mâine am plecat cu el la mare. Deplasările se fac cu persoanele pe care le cunosc, copii ai căror familii le ştiu, eventual am şi intrat în contact şi am şi verificat informaţiile care mi s-au spus“, le recomandă scms. Emilia Mihăilescu părinţilor de adolescenţi. De asemenea, poliţiştii trag un semnal de alarmă asupra modului în care-şi petrec timpul liber. „Într-adevăr este vacanţă, poate că au avut şi rezultate frumoase la examenele pe care le-au avut, vor să petreacă, vor să sărbătorească, dar cel mai bine ar fi să nu depăşească limita de siguranţă, nu în cluburi sau în cluburi până la ore rezonabile, fără pahare lăsate nesupravegheate pe masă în care pot fi strecurate diverse substanţe. Bine ar fi să păstreze o limită şi o decenţă în modul în care îşi petrec vacanţa, astfel încât această perioadă să rămână doar o amintire frumoasă şi nicidecum evenimente neplăcute de care să tragă o viaţă întreagă”.