În următorii patru ani, se va dubla numărul de kilometri de autostradă şi de drumuri expres; cel puţin aceasta reiese din interviul pe care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, l-a acordat revistei “Capital”. În viziunea acestuia, proiectele vitale pentru România sunt Centura Capitalei, autostrăzile Sibiu-Piteşti, Transilvania, Târgu Mureş-Târgu Neamţ-Iaşi şi drumurile expres Piteşti-Craiova şi Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani.
,,Până la sfârşitul acestui an, proiectele lansate pe SEAP şi ANAP, pentru proiectare şi execuţie, vor ajunge la 800 de km. Printre acestea, se află podul suspendat de la Brăila, segmentul de sud al noii centuri a Bucureştiului la profil de autostradă, modernizarea centurii existente a Capitalei, între A1 şi DN 7, respectiv DN 2 şi A2 şi drumul expres Craiova-Piteşti. S-a încheiat perioada de contestaţii pentru podul peste Someş, iar în următoarea perioadă se va putea semna şi contractul. În plus, avem transmise la ANAP spre validare documentaţiile pentru secţiunile 1 şi 5 ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, unul dintre cele mai importante proiecte de pe Coridorul 4 Pan European. Avem în atenţie şi celelalte trei secţiuni ale acestei autostrăzi atât de importante. Pentru secţiunea 4 a fost deja predat studiul de fezabilitate, iar secţiunile 2 şi 3 sunt în diverse faze pentru finalizarea studiului de fezabilitate. Se va putea trece rapid la etapa de proiectare şi execuţie. Suntem în curs de finalizare şi cu documentaţiile pentru secţiunea de autostradă Suplacu de Barcău-Borş şi tronsonul Mihăieşti-Suplacu de Barcău, care include Tunelul Meseş. În acest an, CNAIR lansează procedura de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie a secţiunii Târgu Mureş-Târgu Neamţ Iaşi, denumită Autostrada Montana. Trebuie să adaug şi faptul că în primul trimestru au fost lansate proceduri de achiziţie pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice care vizează un total de 336,50 km de drum expres. Mă refer aici la drumurile de mare viteză Focşani-Bacău, Bacău-Paşcani, Buzău-Focşani, Ploieşti-Buzău şi drumul expres care va asigura legătura între A3 şi aeroportul Henri Coandă. În funcţie de durata procedurilor legale, semnarea contractelor poate avea loc anul acesta. Sunt câteva din proiectele pe care le lansăm anul acesta şi care vor avea o durată de execuţie cuprinsă între trei şi patru ani, în funcţie de momentul atribuirii contractelor”, a spus Cuc în interviul publicat de ,,Capital”.