Este unul dintre cei născuţi în ţinuturile buzoiene şi care au performat pe alte meleaguri. Poetul, eseistul şi gazetarul Virgil Diaconu s-a născut la data de 28 noiembrie 1948 în Râmnicu Sărat. Din anul 1952 se stabileşte cu familia în Piteşti. În devenirea sa a urmat şcoala Militară de Ofiţeri din Sibiu (1969) şi a absolvit Şcoala Tehnică de Proiectanţi Auto Colibaşi, Piteşti.
Între anii 1965 şi 1985 frecventează sporadic Cenaclul literar „Liviu Rebreanu” al Casei de Cultură Piteşti, iar între anii 1965 şi 1972 şedinţele Cenaclului literar „Albaştri” al Casei de Cultură a Studenţilor Piteşti. Debutul literar a venit firesc, cu poezie, în revista „Argeş” în 1968. Editorial a debutat cu volumul de versuri „Departele Epimenides” (1976). Au urmat volumele: „Depărtarea lăuntrică” (poeme, 1980), „Călătorie spre sine” (poeme, 1984), „Discurs despre linişte” (poeme, 1989), „Deasupra tenebrelor (poeme, 2001), „Opium” (poeme, 2002), „Dimineţile Domnului” (poeme, 2004), „Libertate şi destin” (eseu filozofic, 2005), „Jurnal erotic” (poeme, 2006) „Lepre şi sfinţi” (poeme, 2007), „Destinul poeziei moderne” (eseuri de estetică, 2008), „Secol” (poeme, 2011), „Mahalaua îngerilor” (poeme, 2011) şi „Prinţesă cu fluturi” (poeme, 2012). Opera sa a fost încununată cu numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor (2005, 2006, 2008), al cărui membru a devenit în anul 1990 şi cu premiul „Cezar Ivănescu” acordat de APLER (2008).
De asemenea, a fost premiat al Festivalului Internaţional de Poezie de la Deva (2005) şi al Festivalului naţional de literatură „Sensul iubirii” de la Drobeta-Turnu Severin (2005). Implicarea sa în literatură a fost aproape totală la Piteşti. În anul 1981 a fondat revista samizdat „RA” (cinci numere), iar după 1989 revista „Solstiţiu”, apoi suplimentul literar „Săgetătorul” al cotidianului „Argeşul”, iar în anul 2003 revista „Cafeneaua literară” pe care o conduce şi în prezent. A funcţionat o perioadă ca director al „Societăţii literare”, supliment al cotidianului „Societatea argeşeană”.
Alex. Ştefănescu spunea despre poet: „Într-un moment istoric nefavorabil poeziei, Virgil Diaconu a făcut din poezie o religie şi a ajuns unul dintre cei mai buni slujitori ai ei”, iar Paul Aretzu conchidea, în revista „Ramuri” (nr. 3/2012): „Poezia lui Virgil Diaconu este diferită de a confraţilor generaţionişti, singularizându-se stilistic şi chiar tematic. Alcătuieşte, prin consecvenţă, un weltanschauung” (n.a. privirea înspre lume). Pentru o mai bună cunoaştere a scriitorului Virgil Diaconu, vă propun câteva poeme din volumul „Prinţesă cu fluture”.
Din întunericul dens…
Eu vin din întunericul dens, din liniştea rece.
Poate voi găsi un loc aici, la masa ceaiului verde.
Aici, în mansarda plină de cărţi,
printre spaimele şi tăcerile tale. Un loc
printre versurile poetului care şuieră luna pe cer.
Clinchetul clopotului de bambus
este lacrima ta, devenită dintr-o dată sonoră.
Eu am plătit cu ultimii bani
zăpăcitele de vrăbii din fereastră ca să te facă să râzi.
Eu ştiu că îmbrăţişarea îţi va ridica privirile din podele.
Deja, lucrurile pe care le atingi au început să viseze,
ziua deja a luat chipul tău.
Poate că nu ţi-am spus până acum,
dar trupul meu a întinerit într-o singură noapte.
Eu sunt cireşele pe care le porţi la urechi.
Sunt inelul din deget.
Încă puţin şi voi sparge tăcerea.
Încă puţin şi îţi voi da foc printre cearşafuri.
Dragostea cu unghiile albastre
Bună dimineaţa,
dragostea mea cu unghiile albastre!
Hai să fugim în podgorii!
Hai să fugim în cer!
Copilăria ta mă ia de mână.
Uite strugurii! – Sunt ei mai gustoşi decât strugurii tăi?
Uite verdele ierburilor! – Se va întoarce el cu ochii tăi?
Copilăria ta aleargă
printre tulpinile înalte de floarea soarelui.
În curând nu voi mai şti care dintre ele eşti,
dragostea mea cu unghiile albastre!
Var acum ca vara ca o poveste
Vara ca o poveste se numeşte Adnana.
Despletită din întuneric,
tu te strecori printre bătăile ceasului.
Gândul meu te ia în braţe încă de departe.
Cireşele de pe masă sunt sfârcurile sânilor tăi
care îmi caută gura.
Eşti goală sub cămaşa albastră,
îmbrăţişarea mea face pulbere întunericul.
Bătăile inimii tale deja se aud la mine în piept.
Sincronizare
Niciodată nu am putut să fiu
în pas cu noile vremuri;
cu poetica în vogă sau cu leprele
care au câştigat şi anul acesta alegerile.
În ceea ce mă priveşte,
pentru că uneori chiar mă priveşte cineva,
eu cred că mă sincronizez mai degrabă
cu aburii dimineţii şi ciripitul vrăbiilor;
cu cireşele din grădina copilăriei,
Andrada, atunci când mă atingi!
De fapt, atunci când mă atingi eu sunt vrăbiile.
Sunt cireşele din grădina copilăriei.
Niciodată nu am putut să fiu
în pas cu noile vremuri.
Femeia mea din Parma
îmi dă mai multe bătăi de inimă
decât poetica în vogă sau decât leprele
care au câştigat şi anul acesta alegerile.
Femeia mea din Parma!
Lacrima ei deja arde pagina pe care scriu!
Trupul meu e în flăcări!
Măr
Ea este timidă. Cu nasturii de la bluză
îşi încheie până la gât toate sentimentele;
toate bătăile de inimă.
Ea este închisă ca o cetate,
vezi, numai uneori sânii scot capul pe fereastră
ca să ia o gură de aer proaspăt.
Numai uneori sânii scot capul pe fereastră…
şi numai atât cât să ne arate
că nu suntem singuri în grădina Domnului.
Încă puţin şi vom muşca din mărul roşu al zilei.
Cine va mai spune, atunci, că suntem singuri în Paradis?
Locuiesc într-un crin
Înspre tine duc mai multe cărări:
degetele lungi şi de culoarea lămâii,
sânii abia treziţi din somn. Şi cearşafurile
pe care le-ai învolburat toată noaptea.
Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.
Celulele mele te iau în braţe cu o mie de braţe.
Foamea mea este de carne tânără,
îmbrăţişările mele sunt carnivore!
De când te-am luat în braţe am dat în mintea crinilor.
Doamne, mi-a căzut la pat o rază!
Nici nu mai ştiu dacă voi coborî din această îmbrăţişare.
Din crinul care mă ţine în braţe cu o mie de braţe.
Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.
Prinţesă cu fluture
În ultima vreme,
floarea de liliac trece foarte rar pe la mine.
Asta nu mă împiedică să împart camera cu ea,
surâsul şi braţele goale.
Pentru tine am îmblânzit balaurul,
prinţesă de lapte printre cadavrele nopţii!
Azi-noapte te-am visat cu un fluture albastru în palmă.
Cred că eu eram fluturele acela.
Ai grijă să nu-l striveşti!
Sufletul meu albastru este în palmele tale.