Jandarmii pot folosi arme tranchilizante pentru imobilizarea sălbăticiunilor agresive

   O modificare importantă a Legii privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, iniţiată de Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, a trecut, la începutul săptămânii, de votul final în plenul Camerei Deputaţilor. Conform acestui act normativ, personalul militar al Jandarmeriei Române va avea dreptul să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi de imobilizare, în situaţiile în care animalele sălbatice sau domestice cu un comportament agresiv sau pe­riculos ameninţă viaţa şi integritatea corporală a cetăţenilor sau integritatea bunurilor acestora. Conform noilor reglementări, aceste arme sau metode se vor folosi numai de către personalul ­mi­litar al Jandarmeriei Române cu studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea şi responsabilitatea unui medic veterinar.

   ,,Modificarea legii era necesară, deoarece, în ultimii ani, crescuse destul de mult numărul sesizărilor care aveau ca subiect diverse forme de agresiune ale animalelor, majoritatea fiind direcţionate către unităţile teritoriale ale Jandarmeriei Române, conform prevederilor legale actuale. Cu toate că jandarmii se deplasau la faţa locului, aceştia nu dispuneau de mijloacele tehnice pentru a alunga sau imobiliza acele animale. De asemenea, în cazurile de braconaj, când sunt găsite animale vii, prinse în capcane, ele trebuie eliberate imediat şi, fără o dotare adecvată, jandarmii nu se pot apropia  decât după tranchilizarea lor, activitate care, până acum, s-a făcut prin apelarea altor instituţii, fapt ce însemna timp în plus şi, ca urmare, de multe ori era prea târziu pentru salvarea animalului respectiv”, spune ­de­putatul Marcel Ciolacu, liderul grupului social-democrat din Camera Deputaţilor.