Profesorul buzoian Ionel Banu despre Bacalaureatul la română: „Subiectele le putem considera mai dificile decât cele de anul trecut doar dacă…“

   Peste 2.700 de elevi buzoieni au susţinut, ieri, prima probă scrisă a Bacalaureatului din acest an, cea la limba şi literatura română.

   În timp ce opinia generală  este că subiectele au fost de nivel mediu spre dificil, profesorul buzoian de română Ionel Banu (directorul Colegiului „B.P. Hasdeu”) spune că: „un elev care a învăţat pentru Bacalaureat putea lua lejer nota 8”.

Care au fost subiectele

   La profilul uman, la subiectul I, elevii au primit o poezie de Ion Voinea, având de răspuns la nouă întrebări referitoare la elemente ale textului. La al doilea subiect, candidaţii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică. La al treilea subiect, elevii au avut de scris un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda.

  La profilul real, la subiectul I, elevii au avut mai multe cerinţe dintr-un text la prima vedere – poezie „Alt cantec“, de Adrian Maniu. Printre cerinţe, identificarea mai multor sinonime sau rolul cratimei în text. La al doilea subiect elevii au avut de scris un text argumentativ despre rolul comunicării în realizarea unui proiect în echipă. La subiectul III a fost un eseu în care să cerea să  se prezinte particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ aparţinând lui Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu. 

Ce spun profesorii

  „Pentru elevii din clasele de real subiectul cu Liviu Rebreanu nu trebuia să ridice nicio problemă. În ceea ce priveşte profilul uman, subiectul cu relaţia dintre personajele din romanul Moromeţii era unul la care puteau să se aştepte. Romanul este foarte cunoscut şi inclus în programa de uman. În plus personajul Ilie Moromete este un personaj pe care ar fi trebuit să îl ştie foarte bine. De aici treceau simplu la relaţiile lui cu fiii săi, cea mai «adâncă> fiind cea cu Niculae, relaţie care se va continua şi în romanul «Marele singuratic>.

   În ceea ce priveşte subiectul al II-lea, nu sunt diferenţe prea mari de la un profil la altul.

   Eu spun că au fost nişte subiecte normale. Le putem considera mai dificile decât cele de anul trecut doar dacă ţinem cont de faptul că elevii de la uman nu au mai avut posibilitatea de a alege ca anul trecut. Totuşi un elev care a învăţat pentru Bacalaureat putea lua lejer nota 8”, a declarat profesorul Ionel Banu.