De ce să plouă tocmai astăzi? Încă de la începutul săptămânii am urmărit cu interes starea vremii pentru sâmbătă și am sperat, în fiecare zi, că vom avea surpriza plăcută să nu se adeverească de data asta previziunile meteo, să fie vreme favorabilă zborului și să ne bucurăm împreună de spectacolul aerian. Buzoienii, cu mic cu mare, așteaptă evenimentul acesta un an întreg! Un an întreg privesc spre cer cu respect atunci când se întâmplă să audă zgomot de motoare și spun zâmbind cu mândrie:
“I-auzi zboară băieții de la Bobocu!”.
Dar, sâmbătă dimineață, ploaie rece, cer acoperit… departe de ceea ce ne doream. Ceva speranțe ne-au dat însă meteorologii cu experiență care au spus siguri pe ei, „O să vedeți, vremea ne va lăsa să zburăm!“, și așa a fost! Ca la o comandă, la ora nouă ploaia a încetat și a început spectacolul pe aerodrom. Zi importantă pentru unitate, zi festivă, zbor și revedere…
De data asta însă nu voi vorbi despre zbor. Poate că nici nu-mi voi găsi vreodată cuvintele potrivite cu care să descriu, spre a vă împărtăși ceea ce simt și gândesc despre el. Dar, vă voi face părtași la o întâlnire. Întâlnirea oamenilor care deservesc zborul și sunt la „înălțime“ prin tot ceea ce fac!
1987… tineri, inteligenți și ambițioși, veniți din toată țara, adunați la un loc în școala de renume a aripilor românești, aveau un vis comun, acela de a servi zborul și patria! Așa începe povestea de astăzi, așa a început acum 30 ani povestea lor, povestea unei generații de navigatori și ofițeri de stat major “de excepție”!
Emoții, lacrimi de bucurie, îmbrățișări, strângeri călduroase de mâini, toate acesteas-au petrecut pe scările din fața Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene Boboc. Foștii colegi s-au regăsit acolo unde au făcut poza de promoție, acolo unde și-au spus „La revedere!” cu mulți ani în urmă. Astăzi, oameni trecuți de prima tinerețe, unii însoțiți de partenerii de viață, își redescopereau identitatea și-și manifestau bucuria regăsirii. Ei nu au observat, pentru că erau prea implicați și mult prea emoționați, dar eu, am văzut tot!… S-au manifestat ca niște tineri zgomotoși, bucuroși, efervescenți, bărbați puternici dar cu vocea vădit emoționată, femei frumoase încă, cu lacrimile abia stăpânite în colțul ochiului…
Prima promoție mixtă de ofițeri nenaviganți, prima generație de fete, a făcut ca viața de cazarmă să nu mai pară atât de gri, ca înainte, dând strălucire și culoare Școlii de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu“ Boboc. Băieți și fete, au împărțit împreună sălile de curs, popota, sectoarele, și-au făcut concurență la notele de la examene, și-au zâmbit, s-au legat prietenii și așa au trecut anii… După absolvire, și-au luat repartițiile și drumurile lor s-au despărțit.
S-au prezentat în garnizoane schimbând statutul de elev al școlii militare cu cel de cadru militar… De aici începe depănarea amintirilor, de aici ne povestesc ei astăzi ce au mai făcut în toți acești ani!
Un distins domn lector, care a fost invitat și a ales să-și petreacă ziua cu foștii săi elevi, a început să strige catalogul în liniștea sălii de festivități. Emoția plutea în aer și pe buzele tuturor stăruia întrebarea „Când au trecut atâția ani?”. Își auzeau numele rostit, se ridicau în picioare în aplauzele colegilor, își spuneau povestea vieții pe scurt. Bărbații se străduiau să pară mai relaxați, se încercau glume, râsete, dar emoțiile își spuneau cuvântul. Fetele… ce să zic… sensibile foc! La începutul discursului tensiunea era maximă, vocea gâtuită de emoție, dar, când începeau să vorbească despre copii și realizările lor, ca și mame, erau mult mai stăpâne pe situație. O parte dintre colegii care nu au putut fi prezenți au trimis mesaje cu date despre ei, au dat telefoane și și-au exprimat regretul că au „ratat“ întâlnirea din diferite motive. După strigarea anumitor nume se făcea însă liniște. Se cereau cu respect momente de reculegere pentru colegii plecați în înaltul cerului, a cărui ecou de „prezent“ nu răzbătea până la noi.
Așa, rând pe rând, aflau unii despre alții, despre funcții ocupate, grade, experiențe trăite în teatrele de operații ori în mediul internațional, împliniri personale… Orele au trecut fără să ne dăm seamă, nu ne mai păsa de vreme sau de petrecerea care avea să urmeze seara. Timpul se oprise în loc pentru ei, foști sau actuali ofițeri remarcabili ai armatei române, prezenți astăzi mai puțin de jumătate din promoție, adunați din nou acolo unde au fost pregătiți să-și ia „zborul“ în cariera militară și în viață. Ei știu, cu timpul se vor regăsi din ce în ce mai puțini, dar mai știu că viața e frumoasă și merită trăită cu „motoarele“ în plin! După o seară de neuitat, încheiată cu promisiunea unei revederi mai dese, s-au despărțit iarăși acești oameni minunați, urmând să se întoarcă fiecare la locul ales de destin.
…Și tot ploua… cu amintiri multe și frumoase, cu bucurii și satisfacția visului împlinit!