Metalul este, și oficial, în Liga a 3-a! Ca și promovată după victoria cu 4-0 din urmă cu o săptămână, din meciul tur, campioana Buzăului a mai învins- o o dată pe cea a Ialomiței, CS Amara, și în manșa retur a barajului, disputată sâmbătă seară, pe terenul sintetic „Cornel Negoescu”. Jucătorii lui Vali Stan le-au oferit spectatorilor care au venit în număr destul de mare la stadion, peste 800, o victorie categorică, scor 5-2 (2-2).
Fotbaliștii buzoieni au deschis scorul foarte repede, încă din minutul 9, când Lungoci a reluat imparabil din lateral, fără speranțe pentru portarul oaspeților. CS Amara a reușit să egaleze în minutul 20, după ce Zamfir a transformat un penalty acordat ca urmare a unui fault în careu comis de M. Manea. Jucătorul Metalului și-a răscumpărat greșeala 10 minute mai târziu, când a finalizat din interiorul careului. Prima repriză s-a încheiat însă la egalitate, Agapie punctând înainte de pauză. După un sfert de oră de la reluare, golgeterul Ligii a 4-a, Dan Păun și-a făcut din nou datoria, readucând-o pe Metalul în avantaj.
Pe final, două reușite succesive ale lui Lungoci, în minutul 75 și Daniel Ion, în minutul 77, au stabilit rezultatul final, 5-2 și, cu un scor general de 9-2, Metalul își desă – vârșește obiectivul de la care nu s-a abătut niciun moment de la startul sezonului: promovarea în Liga a 3-a! Din toamnă, campioana Buzăului va evolua din nou, după 11 ani, în cel de-al treilea eșalon și, totodată, va readuce orașul pe harta fotbalul românesc divizionar.
Antrenorul Vali Stan a folosit în meciul de sâmbătă următoarea formulă de echipă: C. Toader – Șt. Păun, Benga (cp.), Grăjdan, Spătaru – M. Manea, D. Ion, Cl. Pîslaru, C. Andrei – D. Păun, Lungoci. Au mai jucat: C. Pușcă, A. Iacob, T. Toader, V. Leu.
21 de campioane județene au promovat în Liga a 3-a
În afara Metalului Buzău, alte 20 de campioane județene (19 + cea a Bucureștiului) și-au câștigat dreptul de a evolua, din toamnă, în Liga a 3-a. Acestea sunt Petrolul 52 Ploiești, SC Oțelul Galați, Victoria Traian (Brăila), Voința Saelele (Teleorman), SSC Farul Constanța, Alb Negru al Studenților Clujeni, Șoimii Lipova (Arad), FC Avrig (Sibiu), Progresul Spartac București, Viitorul Ghimbav (Brașov), Agricola Borcea (Călărași), KSE Tg. Secuiesc (Covasna), Internațional Bălești (Gorj), AS Milcov (Olt), Unirea Tășnad (Satu Mare), Bucovina Rădăuți (Suceava), Sănătatea Dărăbani (Boto șani), CSM Focșani, Șurianu Sebeș (Alba) și ACS Ghiroda (Timiș). Luna viitoare, cel mai probabil, Federaț ia va stabili componența seriilor.