Fostul procuror DIICOT George Mărgărit, devenit celebru ca „procurorul Păcănele“, după ce a jucat bani și bunuri confiscate la percheziții, dar și bani de flagrant, urmează să fie eliberat condiționat cât de curând. Judecătoria Brăila i-a admis, după doar șase zile, cererea depusă în acest sens pe 6 iunie. Decizia a fost contestată de procurori, iar contestația urmează să fie judecată la Curtea de Apel Galați.
La începutul acestei luni, fostul procuror Mărgărit a obținut însă o victorie importantă împotriva Penitenciarului Brăila unde își ispășește condamnarea. În data de 8 iunie, un complet al Judecătoriei locale i-a admis contestația la o decizie a judecătorului de supraveghere de la Penitenciar și a dispus ca Mărgărit să fie cazat într-o cameră cu deținuți de aceeași ,,compatibilitate intelectuală și culturală“.
De altfel, încă de la încarcerare, fostul procuror anti-mafia a intrat în conflict cu decidenții penitenciarului Brăila. Mărgărit nu s-a simțit tocmai confortabil în Penitenciarul unde a fost trimis să-și execute pedeapsa, motiv pentru care a contestat de mai multe ori condițiile de detenție, spre disperarea reprezentanților așezământului, pentru că multe acțiuni în instanță nu le-a dus la capăt. Recent, după ce a făcut valuri că pușcăria e cam aglomerată și nu beneficiază de spațiul și de aerul prevăzut de lege, a fost făcut pachet și mutat la Tulcea.
S-a întâmplat în cursul lunii mai 2016, când deținutul Mărgărit a pus pe hârtie toate nemulțumirile lui legate de condițiile din Penitenciarul Brăila. Printre altele, el a cerut să beneficieze de cei 4 mp de spațiu, așa cum prevăd normele internaționale privind detenția.
Judecătorul delegat al închisorii i-a citit petiția și i-a dat dreptate, numai că, în loc de mai mult aer și de mai mult spațiu, Mărgărit, închis într-o celulă în care au fost înghesuite 15 paturi în loc de opt, a primit „cazare“ la pușcăria Tulcea, un loc la fel de aglomerat!
„Pentru că, chipurile, nu pot să-i asigure cei 4 mp, l-au mutat la Tulcea. Penitenciarul Brăila are niște camere mici unde ar fi putut fi mutat, însă nu au vrut să se lege la cap. L-au mutat să-i astupe gura. Acum e și ceva mai departe de casă, pentru că familia lui e la Buzău“, au dezvăluit surse din pușcăria brăileană pentru Libertatea.
Mărgărit nu este singurul care a avut parte de un astfel de tratament. Și alți deținuți de la Brăila au contestat condițiile de detenție, iar rapoartele lor legate de supraaglomerare s-au rezolvat cu mutarea la Tulcea. Numai că aceștia au fost retrimiși la pușcăria brăileană, pentru că și noul loc de detenție era la fel de aglomerat.
„Mutatul, punerea pe cursă cum se spune, e o metodă represivă care demoralizează deținutul și îl face să nu-și mai ceară drepturile“, au adăugat sursele citate.
Pokerul cu banii de flagrant și boala misterioasă
Celebrul „procuror Păcănele“, care a pus într-o lumină proastă Biroul Teritorial Buzău al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a mai încasat trei ani de închisoare în luna iulie 2015 pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și sustragere sau distrugere de înscrisuri într-un alt dosar, distinct de cauza în care fostul procuror de la DIICOT Buzău a fost trimis la închisoare de instanța supremă care, tot în 2015, a pronunțat definitiv în cazul său o condamnare de trei ani și jumătate, fiind acuzat că a jucat la poker banii destinați unui flagrant și ar fi luat bani ridicați în timpul unor percheziții.
Pentru a scăpa de închisoare, el a cerut ajutor de specialitate, convins ca suferă de niște afecțiuni psihice. El declarase, în apărarea sa, că suferă de o boală misterioasă care ar fi pus stăpânire pe el de câțiva ani. El le-a spus judecătorilor că nu poate ține un ban în buzunare fără să cadă pradă tentației de a-l juca la aparate.
„E o boală clasificată în manualul american de curând. E și la noi. A fost acceptată ca fiind o boală cronică“, a spus procurorul buzoian. Întrebat cum se numește boala aceasta, el nu a putut răspunde.
George Mărgărit a ținut însă să se știe neapărat că nu i-a pierdut la păcănele, ci la pariuri sportive.
„Chiar nu știu să joc poker. N-am intrat niciodată într-un cazino. Nu m-a atras niciodată jocul de păcănele sau minuni“, a spus el.
Din șef de promoție, pușcăriaș cu pretenții
În luna decembrie 2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a lui Mărgărit pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dar și pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, fiind acuzat că, tot în calitate de procuror la D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău, fiind învestit cu soluționarea unui dosar penal, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu referitoare la activitatea de urmărire penală desfășurată în cauza respectivă și nu a dispus măsurile legale pentru restituirea sumei de 1.000 de lei unei persoane, sumă pe care a cheltuit-o în interes propriu.
Mai mult, a sustras din dosarul respectiv declarația făptuitorului și dovada de primire de la acesta a sumei de bani mai sus menționate.
Câteva luni mai târziu, un complet în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție îl condamna pe Mărgărit la 3 ani de închisoare și interzicerea, atât pe durata executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea acesteia, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor. Fiind deja închis în celălalt dosar în care primise o condamnare definitivă, „procurorul Păcănele“ nu a mai atacat decizia, astfel că sentința de trei ani a rămas definitivă prin neapelare.
Prima pedeapsă de 3 ani și șase luni se bazează și pe recunoașterea integrală a faptelor, ÎCCJ obligându-l pe Mărgărit să returneze celor 16 persoane de la care a luat bani și aur, și care s-au constituit părți civile în dosar, aproape 400.000 lei, 7.140 euro, 121 dolari și 30 lire sterline. Mărgărit a susținut că este dependent de jocurile de noroc, explicând și că și-a cheltuit pe pariuri cea mai mare parte a salariului. Astfel, el a reușit să-i convingă pe judecători să nu-l trimită în arest preventiv pe perioada procesului.
George Mărgărit a demisionat din magistratură în 2013, la scurt timp după izbucnirea scandalului, și a recunoscut integral faptele. Deși a învățat foarte bine, fiind șef de promoție, George Mărgărit ar fi căzut în patima pariurilor sportive de când era cursant la Institutul Național al Magistraturii.
Unul dintre cei păgubiți de Mărgărit este fostul lider al romilor din Calvini, Gheorghe Vincent Ursaru, decedat în 2014, înainte ca procesul să se încheie.
Anul trecut, judecătorii Tribunalului Brăila i-au contopit cele două condamnări, menținând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și șase luni de închisoare, din care fostul procuror DIICOT a ispășit deja aproape doi ani.