Drăgaica, prelungită cu încă o zi

   Încurajate de succesul de până acum al ediției din acest an al Târgului Drăgaica, autoritățile municipale au decis prelungirea cu încă o zi a celei mai longevive manifestări buzoiene. Așadar, târgul se va încheia duminică, 25 iunie, și nu conform tradiției, pe 24 iunie, de sărbătoarea creștină a Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, denumită în popor ,,Sânzienele” sau ,,Drăgaica”.

  Conform primarului Constantin Toma, decizia în cauză a fost luată în urma numeroaselor solicitări venite din partea buzoienilor: ,,Ca urmare a numeroaselor solicitări, Primăria Municipiului Buzău are plăcerea să vă informeze că este de acord să prelungească «Târgul Drăgaica Iarmafest» 2017 și duminică, 25 iunie 2017. Vă așteptăm cu drag”.