O buzoiancă de nota 10, în marile universităţi ale lumii / Laura Nicoară, premiu pentru cea mai mare medie la master, după titlul de „Şef de promoţie” la Universitatea din Glasgow şi un master la Cambridge

    Buzoianca Laura Nicoară, tânăra care îşi impresiona în urmă cu doi ani colegii de la Universitatea din Glasgow fluturând steagul tricolor când i s-au înmânat titlurile de „şef de promoţie” şi „Cea mai bună studentă”, continuă să stârnească admiraţie.

   Recent, după un master la Cambridge, buzoianca a primit premiul Outstanding Academic Achievement Award pentru cea mai mare medie la absolvirea studiilor de master la CEU Philosophy Department din Ungaria, instituţie care are cursanţi absolvenţi ai celor mai prestigioase universităţi din Europa, precum Harvard şi Oxford.

   „Premiul acesta se acordă de către universitate masteranzilor din fiecare departament care au obţinut cea mai mare medie din an. CEU Philosophy e un departament care oferă trei programe: master de un an, master de doi ani şi doctorat. Eu am făcut master de un an. Acest departament are profesori cu reputaţie internaţională. Cel mai recent au angajat un profesor care a fost la Cambridge şi a renunţat la post ca să vină aici. Principala specializare aici e în filosofia minţii. E un departament internaţional, cu studenţi din Europa, Asia, Africa şi America, şi foarte divers – unii studenţi vin de la Harvard sau Oxford şi de la alte instituţii celebre. Unii studenţi sunt formaţi în filosofie, alţii în domenii complet diferite – pe scurt, un departament unic faţă de cele pe care le-am văzut până acum”, a declarat pentru OPINIA Laura Nicoară.

Se pregăteşte pentru o carieră universitară

   Buzoianca a absolvit, în 2015, ca şefă  de promoţie, Universitatea din Glasgow, Scoţia, una dintre cele mai mari baze universitare de cercetare din Marea Britanie, fiind ofertată pentru cursurile de master de cele mai bune universităţi din lume: Oxford, Cambridge şi St. Andrews. A urmat un master în filozofie la Cambridge, iar acum, după experienţa din Ungaria, se gândeşte la următorul pas în cariera universitară.

   „După ce am absolvit Universitatea din Glasgow, am fost la Cambridge, unde am făcut un MPhil de un an în filozofie, un program care se axează în principal pe research, fără cursuri. După ce am terminat, mi-am dat seama de două lucruri: în primul rând, dacă vreau să lucrez în mediul universitar, trebuie să am ceva background în majoritatea sub-specializărilor din filosofie, şi în al doilea rând, vreau să mă gândesc mai mult unde vreau sa fac un doctorat, cu ce profesor vreau să lucrez, în ce vreau să mă specializez…. Aşa că m-am gândit că cea mai bună opţiune pentru mine e să fac un master care include în principal cursuri, şi în cadrul căruia pot să învăţ tipuri de filosofie cu care nu m-am mai întâlnit până acum. Aşa am ajuns la CEU, în Budapesta. În ultimii doi ani am fost la numeroase conferinţe, unde

mi-am prezentat lucrările şi am acumulat ceva experienţă în predare la Cambridge, toate în vederea unei viitoare cariere universitare. Dar, deocamdată, am de gând să iau o pauză de un an între mastere şi doctorat”, a mai declarat buzoianca pentru OPINIA.

„Vreau să capăt şi mai multă experienţă în predare”

   Aşa cum era de aşteptat, după ce a încheiat cursurile de master cu cea mai mare notă, ofertele nu au întârziat să apară.

   „Recent, o instituţie de aici, din Budapesta, care pre­găteşte liceenii pentru a aplica la universităţi din străinătate, mi-a oferit o poziţie în cadrul căreia, printre altele, aş preda câteva cursuri de bazş în filosofie. Deci, planurile mele, deocamdată, ar fi să rămân aici pentru un an, să capăt şi mai multă experienţă în predare, şi să păstrez relaţia bună pe care am dezvoltat-o cu CEU Philosophy, mergând în continuare la evenimentele organizate de departament”, mai declară Laura Nicoară.

   Buzoianca este absolventă a Colegiului „B. P. Hasdeu”, reuşind să facă performantă încă din anii de liceu: în clasa a XII-a a obţinut nota 10 la Olimpiada Naţională de La­tină, singura notă maximă din ultimii 20 de ani.