Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante se poate face pentru o perioadă de 5 ani

   Persoanele fizice şi juridice care înregistrază obligaţii fiscale restante pot solicita organului fiscal eşalonări la plata debitelor restante pe o perioadă de cel mult cinci ani, anunţă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi. Astfel, cei care întâmpină dificultăţi în achitarea obligaţiilor financiare pot depune la ANAF o cerere de acordare a eşalonării la plată însoţită de documente justificative.

   Potrivit Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, eşalonarea plăţii obligaţiilor fiscale are mai multe avantaje pentru aplicanţi, precum neînceperea sau suspendarea executării silite pentru obligaţiile eşalonate şi  obligaţiile care constituie condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării (obligaţii cu termene de plată ulterioare datei comunicării deciziei de eşalonare, diferenţele rezultate din declaraţii rectificative, obligaţii restante nestinse la data comunicării deciziei de eşalonare şi necuprinse în eşalonare, obligaţii pentru care a încetat suspendarea executării după comunicarea deciziei de eşalonare etc.) De asemenea, cei care fac astfel de solicitări au şi posibilitatea participării la licitaţiile publice, deoarece obligaţiile fiscale eşalonate la plată nu sunt considerate obligaţii fiscale restante dacă se află în termenul de plată prevăzut în graficul de eşalonare şi pot obţine amânarea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale eşalonate, în vederea anulării la finalizarea eşalonă­rii; ei mai beneficiază şi de necalcularea şi nedatorarea penalităţilor de întârziere pe perioada eşalonării la plată (cu excepţia situaţiei privind achitarea cu întârziere a ratei de eşalonare). Pentru a putea accesa eşalonarea la plată a obligaţiilor, solicitanţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să aibă depuse toate declaraţiile fiscale (la data eliberării certificatului de atestare fiscală); să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti;  să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare; să nu fie în procedura insolvenţei sau în dizolvare;  să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, conform Codului de procedură fiscală. Dacă actele de stabilire a răspunderii sunt definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma a fost achitată, condiţia se consideră a fi îndeplinită; să aibă constituită garanţia. Pentru acceptarea eşalonării la plată trebuie să existe şi unele garanţii în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale: de până la 20.000 lei sau mai mare sau egal cu 20.000 lei. Contribuabilii încadraţi în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic beneficiază de o perioada de acordare a eşalonării de maximum 12 luni, iar garanţia reprezintă 20% din valoarea garanţiilor stabilite ca regulă generală.