Ce nu fac să intre în grațiile primarului! / Cum a golit Poliția Locală tarabele comercianților din Bazar după o descindere în forță

   Polițiștii locali au luat la țintă, zilele trecute, comercianții din Bazar, pentru identificarea celor care ocupă abu­ziv domeniul public, dar și pentru depistarea celor care desfășoară activități de comerț încălcând legea. Cum era de așteptat, neregulile nu au întârziat să apară, fiind cunoscut faptul că proveniența bunurilor comercializate în Bazar nu poate fi dovedită în cele mai multe cazuri. Astfel că, polițiștii locali au împușcat doi iepuri dintr-o dată. Au împărțit amenzi și au confiscat bunuri, dar au încercat astfel și să intre în grațiile primarului Constantin Toma, care se află în conflict deschis cu zeci de polițiști locali de când încearcă să pună în aplicare o decizie a Curții de Conturi privind numărul maxim de personal de la Poliția Locală, dar și cu comer­cianții din Bazar, pe care administrația locală vrea să îl transforme în sediu pentru Primărie. Comercianții nu se dau însă duși ușor și spun că își vor pierde o bună parte din clienți, odată cu mutarea în centrul comercial de la marginea orașului, așa cum le-a propus municipalitatea.

   Astfel că, de când sunt în evaluarea noului primar, polițiștii locali lucrează de zor. Comercianții rămași în Bazar, după ce au aflat că urmează să fie verificați de Poliția Locală, s-au contrazis cu oamenii legii cu privire la originea și expunerea produselor spre vânzare. Până la urmă însă, aceștia au cedat și s-au ales și cu amenzi, dar și cu marfa confiscată.

   „Lucrători din cadrul Serviciului Ordine Publică și Compartimentul Inspecție Comercială au acționat pe raza Mun. Buzău – Zona Bazar – Piața Gorbaciov, unde au  întreprins măsuri de depistare a societăților comerciale care ocupă abuziv domeniul public al municipiului Buzău fără aprobare legală (HCL 18/2008) precum și pentru depistarea celor care încalcă prevederile  Legii 12/1990R privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

   Cu această ocazie au fost depistate 11 persoane fizice autorizate, care încălcau prevederile Legii 12/1990R, pentru că efectuau activități de comerț cu bunuri a căror proveniență nu a putut fi dovedită în condițiile legii și pentru omisiunea întocmirii și afișării, la locurile de desfacere, a prețurilor și tari­felor“, a transmis Poliția Locală prin intermediul unui comunicat de presă.

   În total, au fost aplicate amenzi în valoare de  5.500 lei, iar bunurile  care au servit  sau au fost destinate să servească la săvârșirea contravențiilor – blugi, tricouri, cămăși, pantofi sport, covoare – au fost confiscate.