Deputat social-democrat de Buzău Sorin Lazăr a participat, în calitate de invitat, la ședința Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, unde s-a discutat despre identificarea modalităților de susținere a Geoparcului „Ținutul Buzăului“ în vederea aderării acestuia la Rețeaua Globală de Situri UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization, respectiv Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură).
|n noiembrie 2015, UNESCO a creat Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri, primul program adoptat după mai bine de 40 de ani de la adoptarea programelor Omul și Biosfera, din 1971, și a Convenției pentru Patrimoniu Mondial, din 1972. |n prezent, Rețeaua globală a geoparcurilor (GGN) cuprinde 128 de geoparcuri din 35 de țări.
„Bazele Geoparcului «Ținutul Buzăului» au fost puse în anul 2007, la inițiativa Consiliului Județean Buzău, în parteneriat cu Universitatea București, și a fost construit pe structura unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară formată din 18 comune – Berca, Scorțoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colți, Bozioru, Brăești, Odăile, Cănești, Chiliile, Lopătari, Mânzălești, Bisoca, Valea Salciei, Sărulești, Vintilă Vodă și Beceni -, zonă complet rurală, cu o suprafață de 1035,9 kilometri pătrați și aproximativ 48.000 locuitori. Prin aderarea Geoparcului «Ținutul Buzăului» la Rețeaua Gobală de Situri UNESCO, se vor crea premisele unei abordări antreprenoriale a construcției comunitare, un model economic de succes într-o zonă cu șanse de dezvoltare. Geoparcul «Ținutul Buzăului» este un instrument ce poate asigura conservarea, promovarea și valorificarea elementelor naturale deosebite din zona Buzăului, valorile de patrimoniu cultural și istoric, pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor“, spune deputatul social-democrat Sorin Lazăr.
|n urma invitației adresate Comisiei de către parlamentarul buzoian, privind o vizită de lucru în Geoparc – unde vor fi invitați reprezentanți ai Ministerului Turismului, primarii din localitățile implicate în proiect, președintele Consiliului Județean, reprezentanți ai Geoparcului „Ținutului Buzăului“, Geoparcului Dinozaurilor, Țara Hațegului, reprezentanți ai Comitetului Național Român M.A.B. UNESCO și reprezentanți ai Ministerului Mediului, alături de specialiști în speologie – s-a decis că aceasta va avea loc în perioada 21-23 iunie.
Oportunități ale proiectului Geoparcul „Ținutul Buzăului“: dezvoltarea interesului pentru turismul rural/ecoturism; existența unor mari oportunități de finanțare prin fondurile europene; patrimoniul cultural și natural va fi pus în valoare, date fiind activitățile tradiționale bine păstrate, precum rețete locale, produse „curate“, locuitorii atașați valorilor locale; memoria unei vieți tradiționale este încă prezentă; poziționarea bună în Regiunea 2 Sud pentru dezvoltarea unor circuite turistice majore, precum Litoral, Delta Dunării, zona Vrancea – Măcin; conexiunile cu rețelele europeană și UNESCO a geoparcurilor.