Ședințe fără surprize, luni după-amiaza, la sediul Companiei de Apă de la stația de epurare, unde trebuiau să se desfășoare Adunarea Generală Ordinară, respectiv Extraordinară, a Adunării Generale a Acționarilor SC Compania de Apă SA, ședințe aflate la prima convocare, care nu au avut loc însă, încadrându-se, și de această dată, în tiparul politicii furnizorului buzoian de servicii de apă și canalizare de igorare totală a drepturilor acționarului majoritar, municipiul Buzău, care deține 75,6 la sută din acțiunile companiei.
Mai precis, președintele Consiliului de Administrație al SC Compania de Apă SA, directorul tehnic Dumitru Cristea, a invocat din nou lipsa covrumului, cu scopul precis de a scoate din joc municipiul Buzău, folosind argumente juridice halucinante. El a spus că, întrucât Tribunalul Buzău a suspendat o hotărâre a Consiliului Local care acorda un mandat special reprezentantului municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor SC Compania de Apă SA, toate hotărârile ulterioare cu aceleași conținut se supun suspendării. Însă hotărârea la care a făcut Cristea referire, hotărâre adoptată de către deliberativul municipal vineri, are conținut diferit de cea atacată în instanță și suspendată de aceasta; mai mult, această hotărâre a fost adoptată sub directa supraveghere privind legalitatea a reprezentanților serviciului juridic al Prefecturii.
Mai jenantă a fost, însă, atitudinea aceluiași Dumitru Cristea față de cele două reprezentante ale municipalității, secretarul Roxelana Radu și, în special față de șeful Serviciului Resurse Umane al Primăriei, Georgeta Cristea, argumentele aduse de aceasta din urmă nefiind luate în considerare. „Dacă nu vă convine, contestați în justiție, dar acesta este punctul nostru de vedere”, a spus directorul tehnic al Companiei de Apă, care cu greu s-a lăsat convins să dispună consemnarea în procesul verbl a obiecțiunilor Georgetei Cristea, dar după ce hotărârea de amânare, pentru marți dimineață, a celor două ședințe, fusese luată.
De notat că, pe parcursul ședinței extraordinare, Dumitru Cristea a semnalat și un viciu de formă al procurii pe care primarul a dat-o șefului Serviciului Resurse Umane al Primăriei, Georgeta Cristea, respectiv o inadvertență între mandatul acordat de consilieri și ceea ce era înscris în actul emis de Primărie.